Femeia sau 8 Martie

Cândva Adam a gustat fructul pasiunii, al femeii. Și nu a sfârșit tocmai bine; poate este un caz nefericit. Acum stau și ma întreb, dacă primul cuplu din istoria omenirii s-a destrămat dramatic, ce sa mai așteptăm noi?

Îmi este teama sa abordez subiectul despre femei noaptea, ca să  nu mă  ademenească în mreaja lor de rochii, glezne fine, piele catifelata, sentimente, emoții, tandrețe și dimineață să nu mă mai trezesc din vis.angel woman

Nici ziua nu mă  hazardez sa discut despre femei deoarece s-ar putea sa mi se declanșeze un mecanism dubios de catifelare a inimii din care sa rezulte o reacție emoțională doar de o femeie dată. Sunt prudent. Cine spune ca poate intra în mintea unei femei, n-are nicio experiență în domeniu. Habar n-are.

Cuvintele despre femei, discuțiile masculine despre acest subiect sunt ca trecerea Rubiconului; poți sa-l treci dar cu sacrificii greu de imaginat; totul este atât de volatil încât eu personal ma abțin de fiecare dată. Prefer sa inspir miros de piele de femeie și să o trăiesc decât sa discut.
Cuvintele despre femei pot fi folosite pe post de sticluțe de parfum în care sa păstrezi amintirea celor trecute prin viața ta, zâmbetul lor, parul lor dat pe spate, pielea lor catifelată ușoara mahmureală de după o noapte ravisanta petrecută împreună.

Despre femei nu se discută doar în luna martie, pentru ca femeia o trăiește permanent; trăim doar primavara? O femeie poate fi un piedestal pe care te urci și devii Zeu sau poate deveni sursa unei prăbușiri iremediabile; indiferent de caz, este TRĂIRE, EMOȚIE, SENTIMENT. Ambele spețe sunt trăire datorate femeii.

Haideți sa discutăm doar despre cele ce au fost, doar de bine desigur, sa celebram momentele superbe. Cine discută peiorativ despre fostele iubite este clar un neinițiat. Să vedem coroana.

Mai bine hai sa luăm femeia în brate, s-a atingem, s-o sarutam, să îi șoptim vorbe dulci, sa ii simțim pielea când atârnă de gâtul nostru atunci când o ducem spre dormitor, să smulgă cearșaful de bucurie ca suntem acolo…acolo.
Să lăsăm poeții sa discute despre femei, cei deraiati din lumea noastră palpabilă afectată de valul de imigranți, pe cei care spuneau cuvinte dulci femeii de lângă noi când noi eram plecați și i-au transformat în regi, iar apoi la întoarcerea noastră I-au transformat în niște umili nevoiași de dragoste.

Să nu te plângi când o femeie pleacă undeva departe după o noapte de amor, de comportamentul ei deseori de neînțeles, de nopțile fierbinți în care se comportă ca o zeiță ce a descoperit seva chintesentei dintre bărbat și femeie.
În genere, nu afirma că o femeie nu te iubește destul deoarece adevărații nefericiți sunt cei care nu  pot iubi.

Dedic acest articol femeilor de pretutindeni, femeilor care au fost în viața mea, femeilor care sunt în viața mea, femeilor care vor fi în viața mea și în special MAMEI MELE căruia ii simt prezența permanent deși este printre INGERI.

 

Anunțuri

Suferința

Pentru prima dată voi aborda un subiect cu tentă religioasă. Fără polemică, fiecare crede în ce consideră și în ceea ce pricepe.

Toate întâmplările prin care trecem, deși unele nu seamănă cu celelalte și uneori nu le putem desluși, printre altele mai au și următorul rol: să scoată la iveală cele sădite în ascunsul omului. „Ca să ne arate gândurile ascunse ale inimii”. (Noul Testament).

„Și ca un semn ce va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie ca să se descopere gândurile din multe inimi”. (Luca 2, 34-35).

A înțelege necazurile în rolul lor nevăzut este o virtute luminată.

„Ci noi ne lăudam în suferințe bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea curățire iar curăți nădejde”. (Apostol Pavel).

Cum din același fier se pot construi lanțurile ce pot robi un popor, tot din același fier se poate construi și sabia ce-l eliberează. În același fel, din suferințe omul poate fi adus în situația de a fi ucis sufletește dar și mijlocul care să-l învețe ca altă dată să se ferească de tot ce-i aduce suferință. suff 2

Aș asemui ființa umană cu un car la care sunt înhămați doi cai: unul alb, blând și pur sânge iar al doilea e negru, nărăvaș și de speță îndoielnică pentru ca așa îi e neamul. Doar zeii au care ce sunt conduse de cai pur sânge, în privința noastră e mai dificil. Când cei doi cai pământeni se zbat iar cel negru câștigă și răstoarnă carul, este vina vizitiului care nu a știut cum să îi gestioneze. E o luptă grea pe care spiritul trebuie să învețe să o controleze.

Chiar si Iov nu înțelegea la un moment dat de ce suferă atât de mult deși era un om bogat și respectat. Toți ne-am întrebat la un moment dat de ce mâna Domnului nu mai e întinsă asupra noastră; Iisus pe cruce a afirmat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai Părăsit?” (Matei 27, 46). Cum ne mai putem plânge noi de ceva?  Totul are un sens, poate ascuns, dar are.

Când omul s-a ridicat deaspura întunericului și a lumii n-a facut-o decât prin muncă anevoioasă și prin multă suferință. Oare omenirea ar fi ajuns aici fără suferința multor oameni ca Martin Luther, Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi? Câte au îndurat oamenii aceștia? Ce au în comun?  Credința lor și puterea de a răzbi. Iată cum suferința altora poate servi poate servi altora. Suferința poate fi considerată din acest moment legea sacrificiului sub care trăiește omul.

Uneori trăim o suferința de care nu suntem vinovați, dar oare am putea privi-o ca pe o cale misterioasă prin care Dumnezeu ne poartă acolo unde vrea El? „Dumnezeu iubește pe cel care-l ceartă”. (Evrei 12, 6). Uneori suferința nu este decât ceea  brutalele lovituri ale unui sculptor se abat asupra unei bucăți de marmură ce n-are nicio logică doar pentru a-i da o frumoasă formă de statuie, sau mai mult sa iasă o capodoperă.

Încercările sunt trimise în drumul nostru ca să ne conducă la scopul căutat de care uneori nici nu știm. Suferința e un ocol în drumul pe care noi l-am ales. Să aștepți să vezi ce planuri are Dumnezeu cu tine înseamnă să înveți să suferi și să faci din siferință un sfetnic și un învățător.

Amin.

 

Iubirea sau Corinteni 13

 

Literatura universală pune în scenă numeroase scene amoroase, dar subiectul ales nu poate fi trăit în cărți. Tristan și Isolda începe ca o odisee a adulterului; Anna Karenina își lasă familia pentru Vronski sau Candid cutreieră tot globul în căutarea Cunigundei. Toți fac sacrificii infernale. Vom intra în subiect.

Pe oricine întrebi iți va spune că iubirea e totul, fără iubire nu suntem nimic, cei mai invățați citează din Corinteni 13.  Sunt de părere că există un preconcept în acest termen fabulos, un soi de idolatrie ieftină dar nefiltrată de simțământ subiectiv; toți discută despre asta telenovelistic. Opinez că tema este prea serioasă ca să o lăsăm la nivelul de Acasă Tv sau la nivel de taclale. Iubirea nu trebuie să devină o monedă de schimb conversațională ca în filmele de la Hollywood, unde „I love you” este un fel de „Salut, sunt Ion” și de aceea  propun să extragem din acest termen ceea ce este esențial, tocmai pentru a recupera prestigiul și gravitatea sa, voi încerca să evit maldărul de banalități care se strange in jurul termenului de câte ori este invocat.dragoste

Iubirea dă acces oricărui om la un univers la care nu ar aspira în mod normal, de existența căruia nu are habar și poate visa fără limite. Mitică între două pahare de țuică și o indrăgosteală devine Platon.

Cred că o greșeală teribilă este să iubești asemenea unei matrițe, unui tonomat care oferă iar și iar același lucru fără a-l individualiza pe cel din față, fără a ține de cont de precedent și de erorile lui. Dacă ai dat greș cu un stil de abordare poate e cazul să reflectezi.

În opinia mea, iubirea demnă de respect este iubirea străbătută de timp, cea a longevității, a cearșafurilor mototolite și a toleranței moderate; cea opusă lui Romeo și Julieta și mai degrabă de genul conul Leonida și Efimița; a celor care au invățat să-l tempereze pe Cronos, care nu mai au neapărat pasiune dar sunt așezați. Răbdarea, toleranța și umorul pot înfrumuseța o relație indiferent de condiții.

De ce este atât de greu când se întâlnesc două personalități distincte, cu ritmurile lor de viață, două personaje închise în egoismul lor generic care trebuie brusc sa funcționeze, cu ajustări și eforturi? Tocmai aceste eforturi erodează armonia dintr-un cuplu, iar situatia poate deveni dificilă când entitățile sunt blocate în persoana proprie; deci de la început terenul este minat și numai iscusința poate evita pericolele nevăzute.201131092557_WhiteRoseCrossBlood

Cea mai indezirabilă formă de iubire găsesc a fi cea în care doi oameni nu se mai pot suporta chimic, devin alergici unul la celălalt și ajung să se urască. Aici apare o linie fină, un oximoron iubire-ură iar exemplul care imi vine în minte este cel al lui Tolstoi și soția sa care uneori îl și bătea.

Pentru orice ființă vie sexuată, motorul pasiunii este sexualitatea. Materia primă a iubirii este sexul, iar aici ne asemănăm cu biologia pură, cu animalicul; pe măsura trecerii la om, apare erotismul care se definește ca împletirea sexului cu cultura și anume cu preludiul, cu tabuul, ritul. La acest nivel, partenerii sunt interșanjabili și abia în dragoste erosul capătă valențe de subiect individual și își trăiește unicitatea.

Pe scara sexualității, pasiunea este întărită de de cuvânt, de comunicare, de deschidere ce edifică spiritul amorului, de comentarii permanente, de cuvinte ce se rostesc pentru prima oară, prin simțiri unice, prin tăceri.

Nici sexul nu poate rămâne analfabet; asta nu înseamnă ca actorii trebuie să-și recite citate când sunt pe scenă dar subiectul iubirii trebuie să-și cultive mintea, simțămintele, logos-ul și clipa de tăcere pentru a ajunge dincolo de cauza primară a sexualității dar paradoxal, animalicul nu este anihilat. 

Concluzie

În concluzie voi insera câteva elemente biblice pentru a edifica sursa și componentele dragostei. Iisus Hristos îl face pe Petru conștient și responsabil de îndumnezeire și îi spune: „Mă iubești?” atunci „Slujește”. Asta înseamnă ca iubirea fără a sluji (la cel mai frumos mod) pe cel de lângă tine este formă fără fond; idee fără implementare.

În termeni omenești, dragostea condiționată și reacțională este vulgară, deci nu este dragoste; este probabil o formă de te simți bine și o iluzie care va dispărea la fel de repede cum va apărea.

Acest subiect va fi perfectibil peren.

Speranța

În primul rând speranța este în legătură directă cu viața. Orice ființă indiferent de calibrul ei nădăjduiește în ceva. Un câine viu este mai valoros decât un leu mort. (Excludem vânătoarea de savană). Din cele văzute și întâmplate până acum, , speranța pare să fie ingredientul primordial al vieții care a trecut dificultăți cumplite, a rezolvat dileme infernale, a supraviețuit cataclismelor naturale sau a câștigat războaie. Respiro spero.  Până la urmă, speranța este un mecanism bio-psihic cu valențe ancestrale ce funcționează până la ultima bătaie a inimii. Deși fiecare dintre noi se naște cu o condamnare la moarte in buzunar, parcurgem toate etapele vieții sperând. Inspirational-Quotes-hope-feeling-28748838-355-283

Tendința generală de a hiperbola acest concept și de a-l transforma în virtutea virtuților mă face să abordez acesta dintr-o perspectivă pamânteană, vie și cotidiană, într-o manieră aplicabilă. Sperăm la ziua de mâine, sperăm să nu plouă sau sperăm să fim sănătoși. Sperăm tot timpul fără să mai realizăm că aproximativ fiecare acțiune este construită pe speranță, Chiar și limbajul cotidian conține forme ale acesteia; „Sper că ai ajuns cu bine…”, „Sper că nu te-ai lovit…”.

Deducem că speranța este o formă pozitivă de expectanță.

Antonimul speranței este frica. Când trăiești mereu cu sentimentul că sigur se va întâmpla ceva prost, că ceva nu va merge, când simți că o mână invizibilă te paralizează. Este vorba de psihologia celui care este „terorizat” de forma negativă a expectanței, cel care se simte incapabil endogen de a săvârși un lucru.

Speranța nu se decide rațional, dar nu este nici o simplă chestie de întâmplare, ea este un soi de încredere. Eu mizez pe o turnură pozitivă a lucrurilor, dar sunt conștient că ea este probabilă. Este imposibil să lucrezi cu speranța făcând calcule tehnice; este o inflație a sufletului, o trăire endogenă ce te ghidează către un scop anume.  inspirational-quote-find-hope

În termeni teologici, speranța apare în scenă pe tărămul căderii. Se construiește pe o forma de lipsă, este greu de imaginat o lume îmbelșugata și o atmosferă paradisiacă plină de speranță. Conceptul discutat nu are nimic de-a face cu fericirea. Omul care speră cel mai mult este omul cel mai disperat. Omul care a pierdut totul nu mai speră nimic, este disperatul insuși. Pentru cel este îndestulat, problema speranței nu se pune, iar cel mai puternic simțământ al speranței apare în clipe grele, problematice sau chiar catastrofale; atunci te simți inundat de speranță si simți că poți să mergi mai departe deși sorții nu-ți surâd.

Concluzii de etapă

  1. Este greu de închipuit conceptul speranței fără o atmosferă dezesperantă.
  2. Paradoxal, cu cât este mai greu, cu atât speri mai mult.
  3. Speranța se poate dizolva in situații de ultim resort.

Ce cantitate de rău îi este necesară unui om ca să îi declanșeze speranța, cum cuantificăm doza de speranță, ce tip de nenorocire este înditruită pentru a legitima speranța?best-inspirational-quotes-5

Ce se întâmplă când viața lovește un om așa cum a fost lovit Iov spre exemplu, când ai în față un destin distrus în care speranța nu își mai găsește locul? Ce ne facem un un om disperat?

  • În primul este interzis să îi faci teroria speranței; orice „ințelepciune de mătușă”  care spune „hai că o sa fie bine, viața e frumoasă” este o prostie. Trebuie să ii dai omului dreptul să fie disperat.  Nu trebuie să te rușinezi cu momentele de disperare și este permis ca uneori și pe perioade scurte de timp să îți pierzi speranța înțelegând că este un metabolism al unei vieți dificile pe care orice om o duce.
  • A doua reacție față de un om disperat este sa îl ajuți concret. Fără compătimiri, fără cuvinte mari, fara învârteli; „pui mana pe pix și scrii”. O intervenție silențioasă dar concretă este mult mai benefică decât discursuri, teorii sau butaforii.
  • Prima este imperativă, dar dacă a doua nu funcționează, este indicat să-l iei in brațe. Să ii transmiți solidaritate și o temporară apartenență prin care el să nu treacă singur prin disperarea lui.

Într-un sistem de gândire sănătos, speranța NU trebuie racordată la realitatea imediată deoarece șansele de a întâlni dezamăgirea cresc vertiginos. În genere, realitatea este mult prea slabă în comparație cu așteptarea umană, și astfel, deducem că firea umană este înclinată spre dezamăgire aproape deductiv.

Subiectul nostru, atunci când apare, vine la pachet și cu alte virtuți cum ar fi, răbdarea, curajul, încrederea. Nu oricine poate spera, se speră cu incredere, cu curaj, cu puls ridicat, cu frunți încruntate, mâini transpirate, nopți nedormite, cu dinți încleștați, cu voință, cu îndoiala deciziei, dar cu toate astea, SPER.  Cineva, undeva prin puterea inconștientului și al forței este convins că lucrurile se vor așeza

Fără postulatul unui „dincolo”, lucrurile nu au mare sens în forma lor brută, rece. Trăiești, te agiți, ajungi, și dispari…parcă nu sună bine(decât în filozofia stoică) și mereu omul speră că la apus, va ajunge undeva. Observăm că speranța poate lua și forme dumnezeiești dătătoare de sens vieții. Un om care valsează cu speranța, este un om care crede într-un final fericit indiferent câte necazuri vin peste el, care crede că „ceva” va reorganiza haosul creat.

Concluzie

După arestarea împăratului Napoleon Bonaparte și exilarea acestului pe insula Sfânta Elena, un general al său a fost întrebat cum a fost posibil ca la reîntoarcerea pe tron al acestuia, să convingă armata franceză să pornească din nou la război deși era slab echipată și țara în colaps economic. Generalul a răspuns; „Pur și simplu ne insufla speranță; datorită lui eram convinși că vom triumfa; l-am fi urmat oriunde”.

Antifragil

Un miliardar chinez se afla la o licitatie organizată de compania Sotheby pentru a cumpăra o ceșcuță de ceai din vremea dinastiei Ming(sec al-XV-lea). Pentru cunoscători este denumită și ceașca pui, denumire dată după puii pictați pe exterior. Vasele de acest tip sunt amintite în literatura clasică chineză și aristocrații vremii erau dispuși să plătească sume imense pentru a intra în posesia lor.3803533

În fine, domnul Liu Yiqian, a adjudecat rara piesă pentru colosala sumă de 36 de milioane USD. Fabulos.

Ce l-a determinat pe colecționar să plătească această suma, pe lângă pasiune, raritate și extravaganță? Vom vedea imediat.

Colecționarul chinez s-a ridicat in picioare pentru a primi aplauzele celor prezenți la licitație, a fost salutat călduros de către directorul casei, și apoi a mers într-o cameră alăturată să-și ridice mult râvnita piesă. Când s-a apropiat de ceașcă, aceasta dintr-o dată a prins glas…

„Nu am fost de la început atât de valoroasă” a început să spună ceașca spre stupefacția chinezului. „Am fost o simplă bucată de argilă roșie. Proprietarul argilei m-a luat, m-a învârtit, m-a rulat, m-a bătut, m-a frământat tare iar eu zbieram „lasă-ma în pace, nu mai rezist, nu fi crud” iar el a zâmbit și a zis „încă nu”. Apoi am fost luată și băgată în cuptor m-a modelat după bunul lui plac, simțeam că mor, mă topeam, simțeam că cedez. Am început să urlu „scoate-mă de aici, voi muri, nu mai pot” dar îl vedeam printr-o crăpătură pe Maestru și el mi-a zâmbit și mi-a zis cu blândețe „încă nu”. Când eram pe punctul să clachez, m-a scos și m-a așezat pe raft; „mult mai bine, mi-am zis”. N-am apucat să mă răcoresc și iar m-a luat, m-a periat și a început să mă vopsească, simțeam mirosuri oribile și am început din nou să mă țip „te rog încetează, abia mi-am revenit, nu mai suport”, apoi el a dat din cap și a zis din nou „încă nu”. Brusc, mă bagă din nou în cuptor doar că de data asta nu era ca prima dată. Era de două ori mai cald. Am urlat, am zbierat, am plâns și când era aproape să sucomb, ușa s-a deschis și m-a pus pe raft…mă gândeam ce o să îmi mai facă, deja resemnată. 

Peste o oră, Maestrul din anecdota mea, s-a întors la ceșcuță cu o oglindă și i-a pus-o în față. „Uită-te la tine”  a spus Acesta. Ceșcuța miliardarului chinez se uita uimită la ea în urmă cu 600 de ani și și-a zis cu glasul tremurând: „vai ce frumoasă este…de fapt…sunt frumoasă…sunt eu?”. Apoi Arhitectul i-a spus așa: „știu că a durut când ai fost frământată, lovită, rulată dar dacă nu aș fi făcut-o te-ai fi uscat. Știu că ți-a venit rău când te-am învârtit, știu că te-ai sufocat când te-am băgat în cuptor dar dacă n-o făceam te-ai fi crăpat. Știu că mirosurie te-au îngrozit dar fără vopseaua aplicată nu te-aș fi putut individualiza. Mai știu că a fost cumplit  a doua oară în cuptor dar fără asta te-ai fi spart. Nu ai fi avut strălucire în viață. Acum ești un produs finit. Ești ceea ce am avut în minte de la început și tu nu ai știut.

În afară de domnul Liu Yiqian, actorii sunt la bunul plac al imaginației dumneavoastră.

ANTIFRAGIL-acest termen caracterizează acele organisme care nu sucombă în medii de incertitudine și ostilitate și care adaptându-se la conditii externe extreme, reușesc să se dezvolte.J3Msc

Pericolul îi pândește pe cei care obișnuiesc să folosească raționamentul inductiv pentru a formula verdircte cu caracter general pe baza unor cazuri particulare. Voi da exemplu unui curcan domestic.

Un curcan este hrănit zilnic. Fiecare masă va întări convingerea păsării că un dar al vieții este acela de a fi hrănită zilnic de către un domn amabil și generos care îi vrea binele necondiționat. Dar în seara zilei de luni, înainte de Ziua Recunoștinței, curcanului i se va întâmpla ceva neașteptat. Acest fapt va crea o reevaluare a convingerii generale.

Putem observa că meleagris galopavo a învățat observând ce se petrece în jurul său. Pasărea a investit încredere în omul ce o hrănea, încredere ce crescut constant până în ajunul măcelului.Riscul la care se expunea curcanul a atins zenitul în momentul în care sentimentul de siguranță era la cel mai înalt nivel. Credea că a trăi bine este sine qua non.

În fine, surpriza colosală apare atunci când te aștepți mai puțin, în moment de maximă încredere și când te crezi imbatabil. Când moțăi plin de încredere ușor amețit de un cognac fin într-un costum bun.

Antifragilitatea este o proprietate a organismelor vii care reușesc să se adapteze la variații mari ale mediului extern. Corpul uman este un bun exemplu; o viață sedentară ce nu generază modificări majore ale pulsului vulnerabilizează inima. Cordul beneficiază de pe urma variațiilor la care este expus.

4a7f98bbf125a035511aae1b0fbf83acAntifragilitatea diferă de reziliență sau robustețe; ultimele două înseamnă supraviețuire în caz de calamitate, însă prima reușește să se dezvolte în condiții extreme. Un eveniment tragic poate fi factor motivator și augmentativ, sau ocazie de a depune armele. Depinde de stuctura fiecăruia.

Comoditatea dată de perioadele lungi de calm duce la scăderea capacității de funcționare în condiții advrese. Succesele tactice tind să adoarmă vigilența strategică, de aceea sistemul ce va dăinui și prospera este acela care va reuși NU să evite provocările, ci acela care alege să le confrunte, chiar dacă uneori înregistrează infrângeri sau eșecuri. Este vorba despre curajul de a excela în vâltoarea evenimentelor, fără a te întreba de ce.

Niciodată nu putem face o prognoză imbatabilă. Evenimente cum ar fi dispariția subită și nedreaptă a cuiva drag trebuie să ne mobilizeze. Nu este de ajuns să reziști. Are rost să ai parte de pace fără independență? E de folos să reziști fără progres? Răspunsul este în inima și mintea fiecăruia dintre noi; acest articol are ca scop doar declanșarea unor întrebări cheie ce ne ajută să mergem mai departe, demni, mândri și pregătiți să facem față în orice secundă oricărui eveniment. Pentru a prinde o formă finită s-ar putea ca furcile caudine să pară o glumă. Sa fim pregătiți și vigilenți.

Solitudinea nu este singurătate

Solitudinea înseamnă aer curat. Înseamnă confort. Înseamna spațiu privat. Înseamnă autonomie. Înseamnă detașare. Înseamnă calm. Înseamnă liber arbitru. Solitudinea este elegantă și grațioasă.

Singurătatea înseamnă lipsă. Înseamnă exploatarea celuilalt. Înseamnă dorință veșnică nesatisfăcută. Înseamnă cerșetorie. Înseamnă zbucium intern. Singurătatea este urâtă și gălăgioasă.

Maniera proprie de a interpreta situațiile te face capabil de a-ți păstra demnitatea atunci când alții nu o fac; atunci când nu te bazezi pe ce cred și simt alții.

Solitudinea te centrează, te fixează. Singurătatea te descentrează și te pustiește.poză 2 (1)

Solitudinea îți permite o detașare pozitivă, fără a neglija ceva, însă generic vorbind, „oamenii” interpretează cu nonșalanță această stare de spirit ca fiind răceală, snobism, cinism, sau lipsă de afecțiune. Dacă cineva este discret, detașat și rezervat, nu inseamnă că este ostil. Să ne fi obișnuit prea mult cu bășcălia, râsul fără rost sau am jucat prea mult timp renghiuri fără sens încât aceste calități, nu numai că nu mai sunt decelate, dar chiar deformate?

Să ți se simtă lipsa datorită profesionalismului tău, felului tău de a fi, abordării tale, ingeniozității tale, determinării tale sau pur și simplu a prezenței tale; și nu  din cauza felului în care ceri compasiune, a unei subtile forme de șantaj emoțional, sau din cauza povestirilor de genul „cât de oropsit ai fost tu în viață și câte ai tras tu…săracul de tine…”. De parcă greutățile au început cu tine. Să intri în interacțiune cu cineva ca un stăpânpoză 4
și nu ca un boschetar. Ca un împărat și nu ca un cerșetor.

Solituinea îți oferă autonomie; gratis,dar totuși sunt poză 1 (1)puțini care profită de ea. Să fii capabil să îți gestionezi singur viața, sa fii un agent activ, proactiv, capabil de autodisciplină și decizie, și nu un pion ce este mutat pe tablă în bătaia puștii. Îmi vine chiar acum în minte un proverb evreiesc: „Un popor ce nu este condus de un rege, va cădea într-o mare de sfetnici”. În anectoda mea, regele este instanța de gândire-„sfătuită” de consilierii săi-solitudinea, autonomia, determinarea, iscusința, iar poporul, viața în sine. În esență este vorba să fii puternic, să nu fi slab. Să fii motivat de dezvoltare și nu de deficit.

„Sunt aici cu tine, pentru ca vreau, pentru că te apreciez și pentru că văd ceva în tine. Nu am nevoie de companioni.”

Classic never dies

Nu este nevoie să te imbraci strălucitor pentru a străluci. Frumusețea nu are nevoie de zgomot. Când un om este frumos se observă din toate mișcările sale, putem afirma că are „ritm”. image_3Discreția este un element pe care eleganța și frumosul se bazează. Erau timpuri în care prestanța și manierele erau cărți de vizită unde îți puteai face intrarea oriunde. Am remarcat nu de puține ori că astăzi ești considerat prețios, pedant, epatant sau chiar slab de înger. Dar nici că mă interesează.19911_Cary-Grant-Box-Set-28

Să fii un bărbat prezentabil nu inseamnă haine făcute la comandă. Oare un costum și un parfum te fac señor? image_5Un bărbat „bine” este natural, modest, atent, calm, își respectă semenii, vorbește scurt și apăsat. Vorbește pentru că are ceva de spus și nu pentru că trebuie să spună ceva. Înțelege ce se întâmplă în jurul său, stăpânește arii impresionante și este pregătit pentru orice în orice secundă; emană siguranță, este real, este el.

În societate un domn își respectă cuvântul dat. Nu promite când e fericit, nu dă replica când este furios, și nu ia decizii când e trist. Pentru el încălcarea cuvântului este sinonimă cu înjosirea.image_4

Un domn nu este doar ambalaj, el este și esență. Este posesorul unui vast depozit informațional pe care îl mânuiește pentru a se transforma intr-un „Brâncuși” ce sculptează cu cele mai subtile instrumente realitatea inconjurătoare după necesitățile sale  fără a leza pe nimeni; nu face pe „deșteptul” niciodată și oamenii se simt totdeauna confortabil în jurul său.

Accesoriile nu pot înlocui distincția. Clasicul nu moare niciodată. Trebuie sa îți permiți să rămăi un „clasic în viață”.