Imbecilii

Îmi devine din ce în ce mai clar, fără a critica sau nominaliza că, la ora actuală, regnul omenesc se află într-o stare cel puțin latentă. Însă nu este un lucru nou. Din ce am mai răsfoit de-a lungul timpului, omenirea mereu s-a aflat la acest nivel, doar că în alte epoci.
Grație lui Darwin, am aflat că avem aceiași strămoși ca și regnurile inferioare iar cele din urmă trebuie să îndure zilnic povara supraviețuirii. Însă omul are o povară în plus deoarece în lumea animală aproape că nu există, iar dacă există, nu are viață lungă. Oamenii au o povară zilnică de dus datorită unui grup feroce din același regn cu ei insă de temut…mai de temut decât Mafia, mai ocult decât Iluminati și mai opac decât comunismul; este vorba de un grup neorganizat, fără conducere, fără reguli dar totuși este extrem de eficient și funcționează în perfectă armonie de parcă acțiunea unuia consolidează eficacitatea altuia. Este vorba despre ei, cei pe care l-am întâlnit cu toții în forme diferite, de care „ne temem”, care ne pot surpinde, care au răutatea unui varan, răgetul unui leu dar creierul unui castravete de mare. Sunt imbecilii. stupid02

Chiar dacă v-am stârnit amuzamentul, treaba cu imbecilii nu este chiar o glumă. Se organizează perfect, se înțeleg din priviri, urlă, sunt imprevizibilii și desigur nu înțeleg nimic și nu le pasă de nimeni. Nu este o glumă pentru că în jurul lor se instalează rapid absurdul în care tu nu faci față dar imbecilul se simte ca la Monte Carlo. Iată din propria experiență câteva legi ale imbecilității:

1.Numărul imbecililor în viață este mereu subestimat de toată lumea. Pare banal dar oricît de critic ai fi, tot vei fi luat prin surprindere de un nou aspirant la titlu.

2. Probabilitatea ca un om sa fie imbecil este independentă de orice altă insușire a individului. Deși am orientare politică de centru stânga, afirm aici că nu toți oamenii sunt egali, unii sunt imbecili alții nu iar această diferență am observat că ține de ereditate; așa cum o fetiță se naște blondă așa unul poate veni pe lume direct imbecilizat. Apartenența la imbecilitate este ca apartenența la grupa sangvină, este un act al Providenței.

3. Un imbecil este o persoană care cauează piederi celui de lângă el sau unui grup întreg fără a câștiga nimic în schimb , uneori chiar el suferă pierderi de pe urma acțiunilor sale fiind conștient de asta. Unde este logica? Logică nu este deci nu ai ce înțelege dar voi explica. Consider în contextul prezentului articol că există 4 categorii de oameni: neajutorații, inteligenții, răufăcătorii și imbecilii. Să spunem că Ștefan face o acțiune care comportă o pierdere pentru el dar aduce un câștig pentru Vlad-înseamnă că Ștefan a procedat ca un neajutorat. Dacă o acțiune a lui Ștefan aduce câștig amândurora atunci a acționat inteligent. Dacă Ștefan câștigă de pe urma acțiunii sale dar Vlad pierde atunci este un răufacator. Cu aceste situații suntem obișnuiți dar atenție, mai este o categorie: adesea ne pierdem buna dispoziție, cheful de mâncare, sănătatea, timpul din cauza unor acțiuni absurde a unei creaturi ridicole ce nu are nimic de câstigat din faptul că ne rănește, ne provoacă dificultăți sau probleme. El știe că nu are dreptate, că este părtinitor și că își poate șifona imaginea într-o acțiune de denigrare de pildă dar continuă până la capăt. Nu cred că este om rațional să poată explica de ce acest imbecil face ceea ce face. De fapt este o explicație…este un imbecil.

4. Non-imbecilii mereu vor subestima influența negativă a imbecililor. Aceștia vor merge pe buna credință și vor uita mereu că a te asocia cu un imbecil indiferent de circumstanțe se va dovedi fără echivoc o mare greșeală. Răsfoind istoria, numeroși au ignorat această lege fundamentală și au platit scump atât ei cât și întreaga omenire.

5. Imbecilul este cel mai rău tip de persoană. Răufăcătorul face un simplu transfer de bunuri de la tine către el iar dacă societatea ar fi plină de ei aceasta ar stagna pentru că ar fi un flux de bunuri ce se plimbă dintr-o parte în alta și ar beneficia toți paradoxal; dacă membrii unei societăți ar actiona pe rând ca răufăcători ar fi stagnare absolută și un soi de stabilitate dar treaba se schimbă când apar imbecilii. Aceștia cauzează pierderi altor oameni fără a câștiga nimic în schimb, uneori pierd chiar ei ducând astfel la secătuirea societății.

Este o eroare să credem că într-o societate dezvoltată exista mai puțini imbecili dar comparativ cu una slab dezvoltată exista câteva diferențe pe care le voi expune:

1. Într-o societate bolnavă membrilor imbecili le este permis de către ceilalți membri să devină activi, să iasă în față și să ia decizii (catastrofale desigur).

2. Orice sistem în ascensiune are un număr stabil de imbecili dar un procent neobișnuit de oameni inteligenți care reușesc să le îngrădească acțiunile primilor și să aducă un profit considerabil pentru a progresa atât în interes propriu cât și pentru membrii societății.

3. Într-o țară aflată în declin, procentul imbecililor este același ca într-o țară dezvoltată dar observăm la restul populației o creștere neobișnuită a răufăcătorilor cu înclinații spre imbecilitate care ocupă poziții privilegiate și care distrug orice formă de bine, claritate și progres. Asemena permisivitate a unui stat slab duce la o singură certitudine: țara se duce de râpă.

Concluzie

Simt nevoia să scriu acest articol după experiența ca angajat în slujba cetățeanului în aparatul de stat, ca un elogiu la adresa imbecilior dar mai a ales la adresa celor decenți, umani și profesioniști pe care i-am întâlnit.

Din cauza imbecililor este posibil ca Diaspora să aibă un număr mai mare de membri decât România în următorii ani dar mai există o șansă ca o mână de oameni inteligenți cu inimi de oțel să pună umărul  la reducerea numărului de imbecili prin criterii solide de angajare în slujba omului și printr-o verificare a competențelor fiecăruia. Depinde de noi dacă ne vom comporta ca un stat eșuat sau ca un stat aspirant la modernitate și normalitate.

Vorba lui Vântu: „bai generație!” din care fac și eu parte, statul este angajatul tău nu tu ești papagalul lui.

Anunțuri

Triada puterii

Încep prin a postula că puterea nu este un fenomen concret, ci reprezintă un deziderat în orice relație interumană. Nu se poate evita, nu este nici bună, nici rea. Puterea spre deosebire de alte sectoare, are o calitate specială-când este pierdută de cineva nu este obligatoriu să revină unui succesor, cel puțin nu în aceeași formă.

Oamenii au nevoi și dorințe, iar cel ce este capabil să le satisfacă deține cel puțin un potențial de putere. Nevoile fiind diversificate, automat si metodele de satisfacere a acestora sunt numeroase. descărcare

Găsesc ca principale surse de putere următoarele:

  1. Forța
  2. Bogăția
  3. Cunoașterea

Violența este folosită pentru pedepsire, bogăția pentru recompensare dar și pentru pedespire; cunoștințele reprezintă sursa cea mai solidă și fină de putere, deoarece cu ajutorul lor, individul devine capabil să navigheze în situații ce ar putea necesita folosirea primelor două, dar le evită. Adesea, cunoașterea legată nolens volens de cunoștințe, poate fi folosită în asemenea manieră încât oamenii să fie nevoiți să acționeze conform unei teze sau chiar contrar intereselor proprii.

Concluzie de etapă

Cunoștințele oferă o formă de putere de calitate superioară.

Dintre cele trei surse de putere amintite, cea mai dificil de distribuit este cunoașterea. Reîmpărțirea cunoașterii poate duce la reîmpărțirea bogației .

În era contemporană, opinez că cel mai important factor de putere este calitatea.

Forța poate fi folosită doar pentru a pedepsi dar întotdeauna generează rezistență din partea celui agresat. Obiectul puterii, dacă nu este exterminat complet, așteaptă momentul oportun pentru a se răzbuna, Deci, forța poate fi catalogată ca necalitativă. 

Bogăția este o sursă de putere de calitate medie, fiind și cea mai comodă. În locul amenințărilor și coerciției, pot fi oferite premii și recompense dar în același timp când sumele sunt retrase apare dezamăgirea. Bogăția rămâne cel mai flexibil instrument.knowledge-is-power-41

Puterea de calitate superioară este blindată de folosirea cunoștințelor. Aceasta presupune concomitent și eficiență maximă, atingerea scopului final apelând la minimum de resurse. Adesea, cunoștințele pot fi utilizate pentru a persuada obiectul puterii să accept operațiuni viitoare propuse de subiect pentru finalizarea unei acțiuni definite. Aici poate apărea finul detaliu de a convinge obiectul că acea acțiune este gândită chiar de el.

Cunoștințele pot fi un mijloc de a spori puterea și averea. Cunoștințele sunt de o flexibilitate rar întâlnită în alte domenii, oferă avantaje atât în plan material cât și în plan psihologic și sunt piatra de temelie pe care se dezvoltă orice organism conștient. O altă calitate esențială este că sunt accesibile tuturor. În timp ce bogația aparține celor avuți, cunoștințele sunt cele mai demcratice, accesibile și inepuizabile.

Într-o lume a informației nelimitate, la prima vedere, lupta pentru putere și dominație se transformă în lupta pentru împărțirea și accesul la informație. Dar nu mi se pare suficient. Lanțul corect este: dată-percepție-cunoștere-înțelepciune.

Cunoașterea, când valsează cu gândirea poate muta munții din loc și poate face ca o putere efemeră să pară perenă. Cel care știe mai mult decât adversarul său dobandește avantaj strategic.

Concluzie

Când pierzi un război al minții, devii un supus al vremurilor tale.

Colaj-noi abordări

Acesta nu este un articol in sine, ci un colaj de fotografii ce reprezintă diferite anomalii(anomalii in opinia mea) ale contemporanului, insoțite de mici comentarii.

Să vezi ce nu se vede.

image

              Banii costă. Enorm.                 Suflet pur.

         image                image

Sunet, nu zgomot.                Multumesc că esti lângă mine.          Cine sunt azi?

image            image                image

Cooperare. Sau nimic.                     Spirite rebele.                       Nevoi de impuls.

image            image               image

Ciudățenie in 2015.             Distracția viciază. Iremediabil.              Poți mai mult.

image            image                image

Scurte incursiuni în lumea diplomatică

  • Dinamica istoriei trebuie înțeleasă nu privind neapărat cazuistica, ci de ce se întâmplă și care sunt consecințele dincolo de aparențe.
  • Cei mici trebuie să studieze geopolitica pentru a se feri de ea, cei mari joacă cu atlasul pe masă.
  • Cultura nu poate fi absorbită, dacă negociez cu un japonez eu folosesc o logică binară, carteziană, de la principii mă îndrept către fapte, dar el judecă analogic, doar situația de față. În aceste condiții eu trebuie să am rezultate.
  • Imperativul supraviețuirii-să reziști prin istorie, să contracarezi sfidările ostile, să surmontezi obstacolele și să asiguri menținerea identității unui popor. Prin câte am trecut?
  • Diplomatul nu trebuie să-și etaleze vitejia sau forța, el trebuie să-și ascundă resursele, trebuie să asculte mult, are ca armă doar persuasiunea. Pixul și cuvântul.
  • O politică externă trebuie să fie decuplată de evoluția internă.
  • Suntem o țară care a trecut peste obstacole cu încăpățânare-o calitate ce se numește reziliență.
  • Ce sunt valorile (simplist exprimate)? Sunt niște găleți cu site în care nu torni apa, nu sunt operaționale. Respect retorica, dar consider că doar valorile operaționale ce conduc către concret se pot îmbina cu era contemporană. Prin aceste valori-operații ne vom depăși condiția. Avem nevoie de tenacitate, parolism, cuvânt, respectul muncii, patriotism, viziune, atitudine.
  • Un strateg politic e un om care vede viitorul și evaluează care sunt șansele de a-l transforma în palpabil.
  • Diplomația nu se face cu zgomot ci se desfășoară sub imperativul discreției și al secretului diplomatic.
  • Negocierea? O cântărire a intereseor cu sumă nenulă.
  • În diplomație contează personalitatea nu ca strălucire a individualității ci ca un fin cunoscător a regulilor lingivistice, culturale, economice, ce pot câștiga un prieten sau un partener.
  • Presa dacă intră în chestiuni diplomatice fără să cunoască subtilitățile, poate dărâma o construcție de rafinament.
  • Când paharul e plin, nu știi care e picătura care face să se verse.