Tăcerea

Tăcerea NU este gol, absență. Tăcerea este momentul ce situează ființa în zona misterului și o duce la alt nivel. Comunicarea prin tăcere este exclusiv ustensila celor sacri, ai celor ce stăpănesc arta limbajului aproape de perfecțiune deoarece cuvântul este viață iar tăcerea este dincolo de ea. Tărâmul zenitului. Armonia cuvânt-tăcere este esențială fiind premisa unei tăceri raționale calculate căci si prostul tace(deși nu mereu), leneșul tace, timoratul tace dar aceștia sunt niște muți total neinteresanți. i never

A ști șă taci înseamnă a nu-ți da pe față gândurile printr-o trăire infantilă pentru că găsești momentul inoportun de a face act comunicațional. NU inseamnă prefăcătorie ci filtrare sau o amânare până vei pune problema ce dorești să o dezbați în termeni mai clari sau folositori. Mai inseamnă să știi să stăvilești avalanșa de ganduri mediocre ce năpădesc mintea umană și mai ales, spiritul slab. A ști să taci înseamnă a te deprinde prin stăpânire de sine să faci un pact cu un zeu în fața căruia nu te poți prezenta cu o lucrare mediocră.

„TĂCEREA ESTE SPIRITUL PROȘTILOR ȘI VIRTUTEA ÎNȚELEPȚILOR”.

DA! Tăcerea este o virtute și fără a exagera afirm că este o putere. Este o formă de aprobare, dezaprobare, de admirație, de insultă, de respect sau de discreție. Acest act poate aduce avantaje celui ce îl frecventează doar dacă este generoas și dovedește respect pentru cel în lipsă deoarece sunt păreri care expuse în anumite medii și în fața unora îl pot strivi pe rostitor iar data viitoare va fi mut de rușine iar asta NU înseamnă tăcere.

„ESTE MAI PRUDENT SĂ ARĂȚI INTELIGENȚA PRIN TĂCERE DECÂT PRIN CUVÂNT”. (Schopenhauer)

A ști să taci nu înseamnă să fugi de discuție, mai înseamnă și ascutare; mai ales cei tineri trebuie să deprindă arta ascultării dar prea puțini știu să se înfrâneze și să se folosească de asemenea artă.  Oare câți nu și-au făcut dușmani pentru că au lansat o observație nepotrivită la adresa unui absent a cărei urmare a fost stigmatul de bârfitor? În cel mai rau caz, un om cu scaun la cap tolerează bârfa dar cu siguranță bârfitorul îi va cădea în dizgrație; dar în cele mai multe cazuri, prudentul nu va tolera niciuna dintre entități. Cam ca la trădare.be sure

Cine nu a trăit acea pisălogie de care dau dovadă cei mediocrii atunci când, în fața unor lucruri valoroase se cred îndreptățiți să lanseze banalități?  Cine nu l-a înjurat în gând pe cel care în fața grandiosului se vede dator să comenteze sărăcăcios? Sau pe cel care îl apucă poezia și rostește fraze artificial-pompoase a căror sterilitate este o jignire la adresa frumosului? Aici îți poți exersa tăcerea.

A întreține o conversație cu un aresenal redus de cuvinte dar alese, pentru a pune în lumina reflectoarelor pe cel care vorbește este capodopera unor oameni abili, prudenți, respectoși, a căror înclinație simte nevoia să se instruiască permanent.

Voi scoate în relief cât de periculos poate fi cuvântul. Cuvântul poate fi un slujitor credincios atunci când îl domini dar și un laț care ți se înfășoară în jurul gâtului de cele mai multe ori de mână proprie. Sunt cazuri extrem de des întâlnite în care o frază negândită, prostească, răutăcioasă, nejudecată sau nesocotită aduce mari prejudicii lansatorului și acesta uită de consecințele nefaste din viitor. Aceștia rămân uimiți nejustificat cand li se intoarce; evenimentele pot să capete proporții în funcție de timp și de conjunctură. Sunt oameni care te țin minte ani de zile pentru o ofensă. În tinerețe omul este înclinat să se laude, se fie atotștiutor, să lanseze ofense sau ironii, să braveze dar dușmanii lor nu țin cont de lipsa de experiență și la maturitate aceștia vor dezgropa vechile declarații și vor lovi năprasnic, uneori justificat. Este dezirabil să nu rostești cuvinte care dau verdicte asupra unui viitor ce nu este decis încă.rumi

Butadele(sau ironiile) sunt de asemenea periculoase deoarece acestea cer mare tact; cuvintele de duh nu sunt mereu înțelese cum trebuie și dacă sunt luate în serios devin arme în mâna dușmanului, oferite gratuit; dacă cineva îți ia ironia în numele adevărului pur atunci riști să pari neserios, frivol, infantil. Nu toată lumea are minte ageră încât să „se prindă” de hazul unei butade. În acest subcapitol intră și cei care iscodesc, colporetază știrile, își dau seama că a fost o glumă dar o atribuie altora ca verdict dezbrăcând fantezia de coroana ei și pun butada sub imperiul sincerității tale. De aceea, butada trebuie „lansată pe mare” doar atunci când ești sigur de ceea ce spui și când nu lezează o persoană, altfel se întoarce împotriva ta, nemaiavând efectul de a vorbi dar în acelși timp să taci.

Cei mai iscusiți răspund la o întrebare prin altă intrebare stârnind efect de surpindere pentru interlocutor; acest procedeu necesită diplomație și migală deoarece dezideratul unei conversații este de a fi placută ambilor și să nu ia turnură de interogatoriu.

Către final expun un procedeu ce este mânuit doar de „cei aleși”. Este procedeul de a aproba și dezaproba prin fraze de genul : „Dacă lucrurile s-ar fi petrecut în condiții normale ar trebui să nu fim indulgenți. Dar nu trebuie neglijat faptul că aceste condiții au fost speciale, deci vina nu este atât de mare…” sau ” Mi se pare că înainte de pronunțare ar trebui să cercetăm încă odata…” sau „Hai să-l ascultăm și pe el și să vedem ce are de zis”. Aceste fraze denotă luciditate și bunavoință spre a lăsa pe cel în cauză să se exprime și să clarifice. Deși se întâmplă foarte rar la simțul comun, este un deziderat.

Concluzie

Prin tăcere cuvântul nu își reduce valoarea, ba dimpotrivă, și-o sporește; Polisemantismul limbajului facilitează prezența mai multor căi de comunicare ce diluează puterea dialogului; în final ia tăcerea ca răgaz, cogitație, ca o provocare ce este mai fecundă decât orice cuvânt pentru că tot ție îți va folosi, fară însă, spectacolul senzaționalului.

Anunțuri

Cine este regele?

 

Înformația este un dar ce ni-l facem nouă înșine, îl dăruim altora și ei nouă. Este o delectare, o sărbătoare dar și o suferință, un real pericol; fericiți cei săraci în informație.
Primim, culegem, prelucrăm, extragem, prevalăm, decelăm, producem sau consumăm informații când discutăm cu cineva, când privim o operă de artă, când ascultăm muzica, când răsfoim o carte, când gândim. Absolut totul are o semnificație inclusiv simpla prezență a cuiva. Aici intrăm in paradoxul imposibilității de a nu informa.

Oricine știe ce este o informație. Dar dacă ceea ce cineva are impresia că ar fi  informație nu constituie efectiv informație, nu înseamnă că individul nu dă sau mai exact nu primește informații. Înseamnă doar că aparatul său conceptual este deficitar. Metaforând, se poate face troc și cu deșeuri animale nu doar cu platină deși Vespasian s-ar simți lezat de afirmația mea. Aici intervine frumusețea paradoxală a conceptului de informație: Informația poate trăi fără conceptul de informație și această caracteristică este unică în lume. Fiecare om este un „poet” în ale informației indiferent de poziția lui.

Să descoperim cum procedează cel care știe ce este informația și care știe ce caută.

Spiritul „comun” găsește indescărcareformația ca dubiu, îndoială, intră în posesia ei fără să o caute printr-o grilă informațională de care nu e conștient și o abordează ca o întâmplare. Spiritul „informatic” anticipează, construiește, proiectează informația contopind ceea ce el deține cu ceea ce găsește în exterior. Catifeaua informației-concept endogen se așterne lin pe pielea fină a câmpului informațional exogen și dă naștere la o senzație extatică de revelație; mintea se luminează, înțelege, face sens. Primul primește lumina informației, al doilea luminează el insuși informația și valsează cu ea. Pentru primul informația este „o chestie”, pentru al doilea este „exact ce căuta”.

Diferența calitativă și de finețe între abordarea naivă și abordarea profesionistă de informații vine din conștientizarea percepției.  Cine știe ce percepe are o viziune mai bună bazându-se pe conștiința percepției. Naivul se uită la informație indiferent  și superfluu, pe când profesionistul se uită entuziasmat așteptând „orgasmul informațional al relevării”. Așteaptă să valseze din nou cu partenera sa, informația, un dans pe care îl știe, îl savurează și îl domină.

Mai mult decât atât, printr-un instrument mintal, spiritul cunoscător se ridică deasupra evenimentului informativ, vede de sus și de departe și capătă puterea ce i-o dă conștiința dominării obiectului prin care își câștigă libertatea; este mai liber, mai eficient; EL ȘTIE CE FACE ȘI FACE CE ȘTIE. Spiritul naiv se simte prins în vâltoarea evenimentelor informatice, este apăsat de participarea la un simpozion ce nu-l stăpânește, începe să-și dea seama de finețea și complexitatea lui, se simte sufocat, copleșit, încordat, i se măresc pupilele, gâtul i se strânge, cămașa devine prea strâmtă dar nu poate ieși din joc; EL DOAR FACE CE STIE. Informația dominantă extenuează partenerul dominat, uneori îl anihilează. În cazul naivului, centrul de comandă este în exterior, înăuntru este slab și volatil și se simte invadat, dar profesionistul este internalist, matricea personală îi dă forță și îi ranforsează structura internă permanent, el este intruziv și „merge peste informație”. Naivul este dominat, REGELE domină.(informațional)

Concluzie

„Observatorul trebuie să posede deja conceptul lucrului spre a-l vedea în apariția sa și să poată explica într-adevăr obiectul”. (Hegel, p. 38).

Fără a „simți” informația, fără a utiliza instrumente precise cu care rațiunea s-o ordoneze și s-o sistematizeze, realitatea va rămâne o suferință pentru om, va rămâne un ocean mereu agitat și învolburat din cauza lipseI de claritate în procesul de sortare a realului. După cum am stabilit, INFORMAȚIA ESTE UBICUĂ.

CINE ESTE REGELE?

Informația-Generalități

 

Intenționez sa scriu minim zece articole despre „Informație” și totuși mi se pare prea puțin. Urmăroarele articole vor fi ofrande aduse acestui spectru practic nelimitat ce se întinde de un simplu fir de iarbă către infinit. Voi aborda din mai multe unghiuri acest subiect și mi-am propus ca la finalul celor zece articole, cititorii să fie un pic mai…informați.  Succes!

informație= 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc). DEX

În primul rând voi lansa o polemică: Informația nu inseamnă putere. Informația în fază incipientă este o dată. O dată este doar o premisă a informației. Ca o dată să primesacă statutul de informație este necesară o filtrare umană rațională aducătoare de aplicație. (citesc un documentar despre savană deoarece vreau să plec la vănătoare de lei în Africa; dacă citesc acest documentar și apoi plec la Mamaia, sunt doar un om curios). Informația reprezintă doar o premisă a cunoașterii

Cunoașterea reprezintă capacitatea de a înțelege realitatea  prezentă după anumite evaluări, aceste evaluări fiind formulate după prelucrarea unor date ce au devenit informații. Dar nici cunoașterea nu este finalitatea ciclului informațional și nici putere nu înseamnă. Cunoașterea este doar o premisă a înțelepciunii.

Înțelepciunea înseamnă luarea deciziilor corecte și înfăptuirea acțiunilor aducătoare de progres, este ultimul vagon din garnitura informațională dar vitală. Este practic coroana pusă pe capul informației. Este punerea în practică. O informație-informare și o descriere corectă a realității este complet inutilă fără operativitate inteligentă.

Filmul este următorul: DATĂ-INFORMAȚIE-CUNOAȘTERE-ÎNȚELEPCIUNE 

Individul transmite informații prin toți porii săi, dar vom vedea în ce proporții, prin ce metode și gradul de ambiguitate.

Din supravegherea actului verbal al unui subiect nu putem cunoaște personalitatea sa decât în proporție de 33%. Din inspecția conversației unei persoane ne putem forma o impresie sau cel mult o opinie. Conținutul conversației contribuie în proporție de 6% la formarea impresiei și de 9% la formarea opiniei; dupa ce acestea au fost analizate, putem deduce referințe despre calități ale spiritului acestuia în proporție de 1% despre inteligență 5%, despre sistemul de gândire, părerile și gusturile acestuia 9% și despre modul de viață și anturajul acestuia 3%. Lipsită de componenta acțională în care să verifice cuvântul, judecata despre un om rămâne suspendată deoarece drumul de la cuvânt la faptă este lung. 

Urmărind firul de mai sus tragem concluzia de etapă:

Personalitatea = 33% VORBĂ + 67% FAPTĂ

Omul nu se identifică absolut cu tot ceea ce face ci cu înlănțuirea acțiunilor lui deoarece comportamentul acțional are coerență, face sens și este în raport direct cu voința interioară autentică a individului. Decizia care determină acțiunea se așază pe convingere și valoare și este martoră ca omul este el insuși în tot ceea ce face.

Informația cea mai valoroasă este aceea care descoperă și conduce la acțiuni căci „esența spiritului este fapta sa”. (Hegel, p. 39). Părerea și opinia sunt niște gânduri întâmplătoare, iar părerile sunt neinformative și plictisitoare. ACTA, NON VERBA.

Concluzie

Vorbele nu sunt fapte, dar gândirea umană încearcă totdeauna să transfere valoarea faptei către vorbă, să spună multe dar să nu execute pe măsură . Încearcă să creioneze din vorbe caracterul unui individ, personalitatea sa, fără a trece acestea prin sabia inspecției, a verificării acțiunilor iar în acest mod fiecare își trăiește propria ignoranță.

Mă tem de prima impresie. Este totdeauna cea mai bună.

 

Gândirea critică

Este un articol de seară, scurt, scris într-un moment de relaxare.

Încep prin a clarifica ce NU este gândirea critică. Nu înseamnă negativism, combativitate, distrucție, ceartă sau respingerea ideilor noi. Înseamnă modalitate de funcționare a minții dezvoltată printr-un act volitiv, prin conștientizarea proceselor cognitive și a surselor de eroare. Scopul final este obținerea de rezultate corecte ale gândirii cât mai des, de la situații simple pând la găsirea unor soluții fabuloase in situații critice. 

 Gândirea este conectarea convingerilor prezente cu datele existente pentru a ajunge la alte convingeri viitoare. Dacă acestea din urmă ajung să fie operaționale este discutabil și contextual dar intenția este să fie.

Gândirea critică este un act deliberat meta-cognitiv(a gândi despre gândire, cum gândesc?) și cognitiv(de gândire) în care o persoană reflectează asupra calității procesului rațional dar care are în vedere permament, concluzia, încheierea procesului de gândire.

Gânditorul critic are două obiective majore: a găsi o soluție și a-și îmbunătăți felul în care gândește. Are următoarele moduri de abordare:

  • ridică întrebări și probleme importante
  • formulează clar și precis
  • culege relevantul utilizând concepte abstracte pentru a interpreta eficient
  • ajunge la concluzii bine fundamentate
  • gândește deschis luând in considerare consecințe practice
  • comunică eficient

Concluzie: gânditorul critic poate explica de ce a acționat într-un fel si nu în altul. De ce a tras o concluzie și nu alta. De ce este aici și nu în altă parte. Aici este cheia gândirii critice, totul face sens, are cursivitate și se poate explica până la detaliu.

Evaluarea mesajelor-exemplu istoric: Darius regele perșilor

Informația ca un dar pentru Darius

În cartea „Istorii” scrisă de Herodot,este exemplificat cum o informație poate fi interpretată eronat și lăsa impresia unei false cunoașteri pe baza căreia se pot lua decizii catastrofale.

Sciții văzând neliniște in tabăra persană,ca să ii facă sa zăbovească cât mai mult in Sciția unde să fie chinuiți de lipsuri,lăsau turme de oi intenționat în drumul lor pentru a fi găsite de perși; hrana găsită „întâmplător” le furniza temporar „calm”, îi hrănea cu iluzia bunăstarii. Chiar și așa, Darius era in incurcătură, nu cunoștea foarte bine meleagurile sciților plus alte obstacole  ca hrana și certurile din ce în ce mai dese dintre soldații lui.

Regele sciților aflând de la iscoadele sale de problemele lui Darius, decide să trimită un crainic care să ii dăruiască regelui persan o pasăre,un șoarece,o broască și cinci săgeți. Perșii au pus intrebarea fireasca: care era tâlcul darurilor oferite aparent fără sens în timpul unui război? Însă crainicul le-a răspuns ușor ironic că un popor atât de ager la minte ca ei ar trebui sa-și dea seama singur.

Auzind acestea,perșii s-au adunat la sfat. Darius a concluzionat că sciții i se închinau de bună voie; tălmăcirea sa se baza pe faptul ca șoarecele trăieste sub pământ  hrănindu-se cu aceleași roade ca și omul, broasca trăieste in apă și apele Sciției vor fi ale lui, pasărea era asemănată cu libertatea sciților care i-o dau de bună voie, și cele cinci săgeți că sciții îi inchinau puterea lor. În antiteză, unul dintre sfetnicii săi, Gobryas a tradus semnificația  darurile nou venite: „Dacă nu veți zbura în înaltul cerului,o perși, preschimbați-vă in păsări sau dacă nu vă veți ascunde sub pământ preschimbați-vă in șoareci, sau dacă nu veți sări în bălți, preschimbati-vă in broaște,inapoi n-o să vă intoarceti căci veți muri de aceste săgeti pe meleagurile Sciției.”

Trăirile lui Darius pe baza noilor date

În pofida voinței sale de a cuceri Sciția cât mai repede, expediția lui Darius se prelungește neprevăzut, ordinea lucrurilor se modifică, intervin ezitarea și pericolele. Deciziile nu mai au temei solid deoarece datele problemei se schimbă și se instalează incertitudinea. În plin proces de cucerire persană apare lipsa de control asupra situației. însă,cel mai important, apare nevoia disperată de date suplimentare; Perșii sunt „blocați”. În aceste condiții Darius acceptă comunicarea cu inamicul și primeste un sol al acestuia.

In fața oricărui briefing trebuie făcut un pas inapoi pentru a lăsa câmpul informatic să se structureze ca obiect fără a fi afectat de background-ul actorului. Darius se retrage pentru că „este informat”, asta crede el.

Atitudinea sfidătoare a crainicului (spune perșilor să găsească ei semnificația) pune la încercare judecata inamicului cât și postura sa increzătoare de cuceritor dominator.

Valoarea se dovedește prin întâietate„. Regii sciți preiau inițativa, lansează comunicarea, preiau conducerea pe tărâmul informațional și conduc ostilitățile în jocul atribuirii de semnificații. Crainicul asistă la construirea transinformației. Din aceleași materiale se construiesc lumi diferite.

Tălmăcirea nu își permite luxul de fluctua, de a avea spatiu de manevră, nu este la bunul plac al interpretului. Semnificațiile conținutului se juxtapun unui sens, unei logici. Interpretarea ca și raționalitatea,din care se trage,este limitată. „Limitele interpretării sunt intențiile actorului”.

 În aceste condiții, Darius descoperă informația ca un paradox: o obține fără să o ceară, o primește fără să o caute și o utilizează fără să o verifice. Este in pus intr-o situație extrem de delicată pentru un rege și anume să dea dreptate totală unui sfetnic. Verificarea unor date nu este un lucru de la sine inteles căci „cunoasterea socială se intemeiază pe incredere și nu pe dovadă”. Darius își pune la indoială propria capacitate de evaluare cât și a sfetnicului său. Nu știe ce să facă, este pedepsit prin inacțiune, devine incoerent.

Crainicul în această situație nu informează ci „ține de vorbă” și „dă de lucru” perșilor. Prima grijă a crainicului e in legătură cu modul în care informația NU trebuie să ajungă la inamic, adică să nu edifice, să nu-l lumineze pe Darius; Îi oferă vapori. Practic această acțiune îi răpește regelui timp și îi blochează resursele congnitive. Primește un semnal ambiguu și incearcă din răsputeri să resemnifice gândirea inițială, insă este chinuit de lipsa feed-back-ului, tot ceea ce primește este totalmente neverificabil și îndoielnic. Sciții vor ca prin darurile lor să declanșeze în rândul perșilor un comportament ce le-ar fi favorabil. Vor ca prin lipsa de sens să nu mai înainteze, să fie măcinați de timp și de griji. Să piardă. Sa plece.

Mai mult, încercarea lui de a se concentra strict asupra darului-mesaj face conținutul și sensul acestuia și mai neclare, mai dificil de adunat într-o interpretare coerentă și în acest fel devine și mai confuz. În această situație, crainicul inșeală, induce in eroare dar nu minte. „Minciuna nu poate apărea unde are loc consumul de date instantaneu.” Darius „simte” în toată ființa sa noua realitate recent creeată și o absoarbe. Îl distruge, se transformă.

Orice nevoie de date  apare dintr-o incertitudine, nesiguranță. Se caută elemente valabile  pentru că nu știm ceva și totuși trebuie să luăm o decizie. „A lua o decizie inseamnă a suprima nedeterminarea”, pentru a decide ne sunt necesare date aducătoare de elemente noi si relevanță care să creeze sens.

Deși Darius avea armate mai puternice, a fost învins. Sabia nu a putut învinge iscusința. Evaluarea și interpretarea eronată a mesajelor pot zgudui din temelii, o armată, o instituție, un stat. Un război se câștigă înainte de primul foc de armă. Dacă Darius putea face un pas în spate pentru a analiza atent darurile, soarta războiului ar fi fost alta însă a fost dominat de cele primite. Bătălia a fost pierdută în clipa în care mentalul regelui a fost demolat.

Puterea întrebării

A pune întrebări ne lansează în aventura căutării de răspunsuri. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua din răspunsuri cunoștințele; a examina; a cerceta; a suprima îndoieli;  a edifica. Întrebarea se poate pune din varii motive în varii contexte.

Sunt meserii care se bazează pe intrebări cheie puse în momente potrivite. În acest domeniu, performanța rezultă din aflarea adevărurilor ce afectează pe cei mulți sau din generarea de căștiguri. Performanța e atunci când deții controlul asupra unei arii, cu costurile aferente, cu timp investit, cu oameni, cu tot ansamblul. Cu cât ai o cunoaștere mai aprofundată asupra domeniului tău, cu atât devii mai capabil de prognoză și anticipare(feed forward). Când suprimăm îndoiala, viața noastră devine mai clară, mai lină, mai liniștită, mai sigură. Devenim puternici. In sfera subiectivă.

Tot subiectiv. Să știi mai mult, să acumulezi capital de cunoștințe, capital de imagine. Să stăpânești prin cunoaștere; să te duci tu spre realitate, nu să vină ea peste tine; nu sa fii total luminat de un eveniment, ci tu să fii cel care îl luminează și se contopește cu el precum o piesă de puzzle. Să ajungi să te consideri mai buni ca alții pentru că tu știi iar ei nu.

Întrebarea supremă se pune atunci când nu întrebi. Când nu mai ești nevoit să întrebi. Când cel din fața ta nu este obligat să se dezvăluie, ci alege să o facă benevol datoriă ție, ți se dăruiește. Atunci ai atins calea regală. Când nu ești nevoit să-l umilești și să-l demolezi pe cel din fața ta pentru a te asigura că răspunsurile pe care le aștepți sunt cele dezirabile.

La final, propun o temă de reflecție.  Există o artă de a nu pune întrebări, doar de a ghida precum o busolă invizibilă spiritul din fața noastră?   Putem ajunge atât de sofisticați încât din atingeri țesute din pânză de păianjen să determinăm spiritul din fața noastră să se înalțe deasupra situației și să nu mai aibă relevanță clasicele întrebări: ce? cine? când? de ce?  cu ce efecte? . Putem să determinăm întrebarea regală obținută in cel mai scurt timp: „cu ce pot să te ajut?”. Aici se face diferența între reprezentarea naivă și spiritul educatLess is more.