Solitudinea nu este singurătate

Solitudinea înseamnă aer curat. Înseamnă confort. Înseamna spațiu privat. Înseamnă autonomie. Înseamnă detașare. Înseamnă calm. Înseamnă liber arbitru. Solitudinea este elegantă și grațioasă.

Singurătatea înseamnă lipsă. Înseamnă exploatarea celuilalt. Înseamnă dorință veșnică nesatisfăcută. Înseamnă cerșetorie. Înseamnă zbucium intern. Singurătatea este urâtă și gălăgioasă.

Maniera proprie de a interpreta situațiile te face capabil de a-ți păstra demnitatea atunci când alții nu o fac; atunci când nu te bazezi pe ce cred și simt alții.

Solitudinea te centrează, te fixează. Singurătatea te descentrează și te pustiește.poză 2 (1)

Solitudinea îți permite o detașare pozitivă, fără a neglija ceva, însă generic vorbind, „oamenii” interpretează cu nonșalanță această stare de spirit ca fiind răceală, snobism, cinism, sau lipsă de afecțiune. Dacă cineva este discret, detașat și rezervat, nu inseamnă că este ostil. Să ne fi obișnuit prea mult cu bășcălia, râsul fără rost sau am jucat prea mult timp renghiuri fără sens încât aceste calități, nu numai că nu mai sunt decelate, dar chiar deformate?

Să ți se simtă lipsa datorită profesionalismului tău, felului tău de a fi, abordării tale, ingeniozității tale, determinării tale sau pur și simplu a prezenței tale; și nu  din cauza felului în care ceri compasiune, a unei subtile forme de șantaj emoțional, sau din cauza povestirilor de genul „cât de oropsit ai fost tu în viață și câte ai tras tu…săracul de tine…”. De parcă greutățile au început cu tine. Să intri în interacțiune cu cineva ca un stăpânpoză 4
și nu ca un boschetar. Ca un împărat și nu ca un cerșetor.

Solituinea îți oferă autonomie; gratis,dar totuși sunt poză 1 (1)puțini care profită de ea. Să fii capabil să îți gestionezi singur viața, sa fii un agent activ, proactiv, capabil de autodisciplină și decizie, și nu un pion ce este mutat pe tablă în bătaia puștii. Îmi vine chiar acum în minte un proverb evreiesc: „Un popor ce nu este condus de un rege, va cădea într-o mare de sfetnici”. În anectoda mea, regele este instanța de gândire-„sfătuită” de consilierii săi-solitudinea, autonomia, determinarea, iscusința, iar poporul, viața în sine. În esență este vorba să fii puternic, să nu fi slab. Să fii motivat de dezvoltare și nu de deficit.

„Sunt aici cu tine, pentru ca vreau, pentru că te apreciez și pentru că văd ceva în tine. Nu am nevoie de companioni.”

Scurte incursiuni în lumea diplomatică

  • Dinamica istoriei trebuie înțeleasă nu privind neapărat cazuistica, ci de ce se întâmplă și care sunt consecințele dincolo de aparențe.
  • Cei mici trebuie să studieze geopolitica pentru a se feri de ea, cei mari joacă cu atlasul pe masă.
  • Cultura nu poate fi absorbită, dacă negociez cu un japonez eu folosesc o logică binară, carteziană, de la principii mă îndrept către fapte, dar el judecă analogic, doar situația de față. În aceste condiții eu trebuie să am rezultate.
  • Imperativul supraviețuirii-să reziști prin istorie, să contracarezi sfidările ostile, să surmontezi obstacolele și să asiguri menținerea identității unui popor. Prin câte am trecut?
  • Diplomatul nu trebuie să-și etaleze vitejia sau forța, el trebuie să-și ascundă resursele, trebuie să asculte mult, are ca armă doar persuasiunea. Pixul și cuvântul.
  • O politică externă trebuie să fie decuplată de evoluția internă.
  • Suntem o țară care a trecut peste obstacole cu încăpățânare-o calitate ce se numește reziliență.
  • Ce sunt valorile (simplist exprimate)? Sunt niște găleți cu site în care nu torni apa, nu sunt operaționale. Respect retorica, dar consider că doar valorile operaționale ce conduc către concret se pot îmbina cu era contemporană. Prin aceste valori-operații ne vom depăși condiția. Avem nevoie de tenacitate, parolism, cuvânt, respectul muncii, patriotism, viziune, atitudine.
  • Un strateg politic e un om care vede viitorul și evaluează care sunt șansele de a-l transforma în palpabil.
  • Diplomația nu se face cu zgomot ci se desfășoară sub imperativul discreției și al secretului diplomatic.
  • Negocierea? O cântărire a intereseor cu sumă nenulă.
  • În diplomație contează personalitatea nu ca strălucire a individualității ci ca un fin cunoscător a regulilor lingivistice, culturale, economice, ce pot câștiga un prieten sau un partener.
  • Presa dacă intră în chestiuni diplomatice fără să cunoască subtilitățile, poate dărâma o construcție de rafinament.
  • Când paharul e plin, nu știi care e picătura care face să se verse.

Mai avem nevoie de caracter?

Caracter=ansamblul însușirilor fundamentale psihice morale ale unei persoane ce se manifestă în comportamentul său, în ideile și acțiunile sale. Personalitate morală fermă. (DEX).

În sensul la care mă voi referi înseamnă voință de nestrămutat, coerență, certitudine. Putem afirma despre un om de caracter că este de încredere, își respectă angajamentele, nu vorbește încurcat și nu se lansează în acțiuni superflue. Cinstea cu siguranța face parte din buchetul calitativ al omului de caracter. Nu caută să înșele pe nimeni. Este INTEGRU.

Mai apreciem acea strângere de mână fermă a unui om dispus să meargă până la capăt și acea licărire a ochilor a omului dârz care nu poate fi mascată sub nicio formă? Sau am cedat locul unor oameni care se descurcă conjuctural, care una spun și alta fac și a celor care sunt dispuși să își anuleze pactul mutual onorabil pentru un câștig puțin mai mare sau pentru o situație mai favorabilă?

Desigur, Machiavelli ne spune în celebra sa opera pe care nu sunt mai este nevoie s-o menționez că „un principe trebuie să își respecte cuvântul dat atât timp cât îl avantajează”. Însă sunt situații în care ai răspunderi mai mari decât ale unui principe. Da! Chiar se poate, chiar dacă acest lucru nu este realizat de toți. Să duci până la capăt o promisiune calculat asumată este un deliciu personal, este respect pentru tine însăți, este o sărbătoare. Doar ne deosebim de o simplă frunză arămie fluturată de vânt intr-o zi de noiembrie; această imagine poate fi pitorească desigur, dar nu este aplicabilă în lumea celor ce își asumă răspunderi ferme.

Toate activitățile moderne cer imperativ calități ca frumusețea, inteligența, creativitatea, sociabilitatea, manierele sau cultura. De caracter am auzit vorbindu-se mai rar. Ciudat. Dacă aș vrea să am un partener viabil în orice domeniu, mi-aș dori să fie INTELIGENT, ENERGIC și INTEGRU. Dacă nu este INTEGRU cu siguranță mi-aș dori să fie leneș și slab de minte.

Doar anumite sfere din organismul de funcționare ale unui mecanism pun accentul pe acest cuvânt numit CARACTER, și din ceea ce cunosc, acestea chiar funcționează. De ce? Pentru că generează încredere; ne putem baza pe ele, știm că unde este acest element, lucrurile se sfârșesc întotdeauna cu bine.  Spre exemplu, diplomația, politica și economia trebuie să aibă acest fundament. Fără caracter totul este lichid. 

Dacă aș deschide acum televizorul, aș putea indica nenumărate exemple autohtone de lipsă de caracter. Nu dau nume; nu mă califică nimic s-o fac. Dar voi lua aminte.

poză 1 poză 2

Evaluarea mesajelor-exemplu istoric: Darius regele perșilor

Informația ca un dar pentru Darius

În cartea „Istorii” scrisă de Herodot,este exemplificat cum o informație poate fi interpretată eronat și lăsa impresia unei false cunoașteri pe baza căreia se pot lua decizii catastrofale.

Sciții văzând neliniște in tabăra persană,ca să ii facă sa zăbovească cât mai mult in Sciția unde să fie chinuiți de lipsuri,lăsau turme de oi intenționat în drumul lor pentru a fi găsite de perși; hrana găsită „întâmplător” le furniza temporar „calm”, îi hrănea cu iluzia bunăstarii. Chiar și așa, Darius era in incurcătură, nu cunoștea foarte bine meleagurile sciților plus alte obstacole  ca hrana și certurile din ce în ce mai dese dintre soldații lui.

Regele sciților aflând de la iscoadele sale de problemele lui Darius, decide să trimită un crainic care să ii dăruiască regelui persan o pasăre,un șoarece,o broască și cinci săgeți. Perșii au pus intrebarea fireasca: care era tâlcul darurilor oferite aparent fără sens în timpul unui război? Însă crainicul le-a răspuns ușor ironic că un popor atât de ager la minte ca ei ar trebui sa-și dea seama singur.

Auzind acestea,perșii s-au adunat la sfat. Darius a concluzionat că sciții i se închinau de bună voie; tălmăcirea sa se baza pe faptul ca șoarecele trăieste sub pământ  hrănindu-se cu aceleași roade ca și omul, broasca trăieste in apă și apele Sciției vor fi ale lui, pasărea era asemănată cu libertatea sciților care i-o dau de bună voie, și cele cinci săgeți că sciții îi inchinau puterea lor. În antiteză, unul dintre sfetnicii săi, Gobryas a tradus semnificația  darurile nou venite: „Dacă nu veți zbura în înaltul cerului,o perși, preschimbați-vă in păsări sau dacă nu vă veți ascunde sub pământ preschimbați-vă in șoareci, sau dacă nu veți sări în bălți, preschimbati-vă in broaște,inapoi n-o să vă intoarceti căci veți muri de aceste săgeti pe meleagurile Sciției.”

Trăirile lui Darius pe baza noilor date

În pofida voinței sale de a cuceri Sciția cât mai repede, expediția lui Darius se prelungește neprevăzut, ordinea lucrurilor se modifică, intervin ezitarea și pericolele. Deciziile nu mai au temei solid deoarece datele problemei se schimbă și se instalează incertitudinea. În plin proces de cucerire persană apare lipsa de control asupra situației. însă,cel mai important, apare nevoia disperată de date suplimentare; Perșii sunt „blocați”. În aceste condiții Darius acceptă comunicarea cu inamicul și primeste un sol al acestuia.

In fața oricărui briefing trebuie făcut un pas inapoi pentru a lăsa câmpul informatic să se structureze ca obiect fără a fi afectat de background-ul actorului. Darius se retrage pentru că „este informat”, asta crede el.

Atitudinea sfidătoare a crainicului (spune perșilor să găsească ei semnificația) pune la încercare judecata inamicului cât și postura sa increzătoare de cuceritor dominator.

Valoarea se dovedește prin întâietate„. Regii sciți preiau inițativa, lansează comunicarea, preiau conducerea pe tărâmul informațional și conduc ostilitățile în jocul atribuirii de semnificații. Crainicul asistă la construirea transinformației. Din aceleași materiale se construiesc lumi diferite.

Tălmăcirea nu își permite luxul de fluctua, de a avea spatiu de manevră, nu este la bunul plac al interpretului. Semnificațiile conținutului se juxtapun unui sens, unei logici. Interpretarea ca și raționalitatea,din care se trage,este limitată. „Limitele interpretării sunt intențiile actorului”.

 În aceste condiții, Darius descoperă informația ca un paradox: o obține fără să o ceară, o primește fără să o caute și o utilizează fără să o verifice. Este in pus intr-o situație extrem de delicată pentru un rege și anume să dea dreptate totală unui sfetnic. Verificarea unor date nu este un lucru de la sine inteles căci „cunoasterea socială se intemeiază pe incredere și nu pe dovadă”. Darius își pune la indoială propria capacitate de evaluare cât și a sfetnicului său. Nu știe ce să facă, este pedepsit prin inacțiune, devine incoerent.

Crainicul în această situație nu informează ci „ține de vorbă” și „dă de lucru” perșilor. Prima grijă a crainicului e in legătură cu modul în care informația NU trebuie să ajungă la inamic, adică să nu edifice, să nu-l lumineze pe Darius; Îi oferă vapori. Practic această acțiune îi răpește regelui timp și îi blochează resursele congnitive. Primește un semnal ambiguu și incearcă din răsputeri să resemnifice gândirea inițială, insă este chinuit de lipsa feed-back-ului, tot ceea ce primește este totalmente neverificabil și îndoielnic. Sciții vor ca prin darurile lor să declanșeze în rândul perșilor un comportament ce le-ar fi favorabil. Vor ca prin lipsa de sens să nu mai înainteze, să fie măcinați de timp și de griji. Să piardă. Sa plece.

Mai mult, încercarea lui de a se concentra strict asupra darului-mesaj face conținutul și sensul acestuia și mai neclare, mai dificil de adunat într-o interpretare coerentă și în acest fel devine și mai confuz. În această situație, crainicul inșeală, induce in eroare dar nu minte. „Minciuna nu poate apărea unde are loc consumul de date instantaneu.” Darius „simte” în toată ființa sa noua realitate recent creeată și o absoarbe. Îl distruge, se transformă.

Orice nevoie de date  apare dintr-o incertitudine, nesiguranță. Se caută elemente valabile  pentru că nu știm ceva și totuși trebuie să luăm o decizie. „A lua o decizie inseamnă a suprima nedeterminarea”, pentru a decide ne sunt necesare date aducătoare de elemente noi si relevanță care să creeze sens.

Deși Darius avea armate mai puternice, a fost învins. Sabia nu a putut învinge iscusința. Evaluarea și interpretarea eronată a mesajelor pot zgudui din temelii, o armată, o instituție, un stat. Un război se câștigă înainte de primul foc de armă. Dacă Darius putea face un pas în spate pentru a analiza atent darurile, soarta războiului ar fi fost alta însă a fost dominat de cele primite. Bătălia a fost pierdută în clipa în care mentalul regelui a fost demolat.

Classic never dies

Nu este nevoie să te imbraci strălucitor pentru a străluci. Frumusețea nu are nevoie de zgomot. Când un om este frumos se observă din toate mișcările sale, putem afirma că are „ritm”. image_3Discreția este un element pe care eleganța și frumosul se bazează. Erau timpuri în care prestanța și manierele erau cărți de vizită unde îți puteai face intrarea oriunde. Am remarcat nu de puține ori că astăzi ești considerat prețios, pedant, epatant sau chiar slab de înger. Dar nici că mă interesează.19911_Cary-Grant-Box-Set-28

Să fii un bărbat prezentabil nu inseamnă haine făcute la comandă. Oare un costum și un parfum te fac señor? image_5Un bărbat „bine” este natural, modest, atent, calm, își respectă semenii, vorbește scurt și apăsat. Vorbește pentru că are ceva de spus și nu pentru că trebuie să spună ceva. Înțelege ce se întâmplă în jurul său, stăpânește arii impresionante și este pregătit pentru orice în orice secundă; emană siguranță, este real, este el.

În societate un domn își respectă cuvântul dat. Nu promite când e fericit, nu dă replica când este furios, și nu ia decizii când e trist. Pentru el încălcarea cuvântului este sinonimă cu înjosirea.image_4

Un domn nu este doar ambalaj, el este și esență. Este posesorul unui vast depozit informațional pe care îl mânuiește pentru a se transforma intr-un „Brâncuși” ce sculptează cu cele mai subtile instrumente realitatea inconjurătoare după necesitățile sale  fără a leza pe nimeni; nu face pe „deșteptul” niciodată și oamenii se simt totdeauna confortabil în jurul său.

Accesoriile nu pot înlocui distincția. Clasicul nu moare niciodată. Trebuie sa îți permiți să rămăi un „clasic în viață”.

Inovația personală

Fiecare își dorește să facă parte dintr-un grup,să fie asociat cu cineva, cu ceva specific sau să aibă sentimentul de apartenență la o castă. Fără a realiza, individul este absorbit de grup, entitate, cultură sau societate; este posibil să se mai individualizeze? Este suficient de puternic incât să nu se lase amprentat? Individualizarea inseamnă o ruptură de castă sau chiar amprentarea castei?

„Tehnicile sinelui permit indivizilor să realizeze prin mijloace proprii sau cu ajutorul celorlalți o serie de operații asupra propriilor corpuri, gânduri, conduitei și felului de a fi, astfel încât să atingă ataraxia”.

Socialul, în sens popular apare în mentalitatea colectivă ca fiind ceva opresiv, care trebuie învins sau depășit. Sunt foarte puțini cei care reușesc acest lucru deoarece societatea este leagănul în care ne naștem și teoretic, în care suntem învățați să ne integrăm sub orice formă. Cu toții am auzit de oameni talentați care s-au „pierdut”. Din cauza enculturației? Din cauza lipsei tehnicilor psihologice de opoziție?  Găsesc relevante pentru stoparea acestui fenomen următoarele antidoturi: autocontrolul, autodirecționarea, autodidacția, cunoașterea de sine, curiozitatea, autonomia, dârzenia și dacă este nevoie, încăpățânarea pozitivă. Toate acestea trebuie însoțite de o învățare continuă. Ideea forță este să ajungem să fim noi înșine neținând cont de cultura conjuncturală, ci de adevăruri universale ubicuu aplicabile pentru rezultate remarcabile. Restul e doar poveste.

Este vorba de exteriorul care intră în interior. Partea cea mai periculoasă în acest proces este, când, vrăjit de anumite circumstanțe, participi fără să vrei la propria subjugare a sinelui prin falsa conștiință generată de apartenența la un grup pe care tu îl consideri potrivit (aici poate lua naștere o amplă discuție despre puterea de a percepe, voi reveni cu un articol dedicat acestui subiect) și interiorizarea unei „opresiuni” sociale prin izolare totală. Nenorocirea se produce când persoana ajunge să fie catalogată drept „normală” doar fiind într-o stare de falsă conștiință. Atunci oamenii de valoare se „pierd”.

Din păcate, „povestea” postmodernă creează teren fertil pentru producerea acestor cazuri. Vor fi foarte multe, enervant de multe.  Creează personalități diforme, descentrate, cu o subiectivitate fără un centru originar, prinse în obiceiuri inutile, semnificații irelevante și deja așezate pe drumul înfundat al culturii absorbite într-o stare de reverie întinsă pe un timp prost calculat. O persoană nu exista decât prinsă într-un „joc”. Ține de inteligența fiecăruia să își găsească jocul potrivit. Unii pierd, alții câștigă. Cupa este ridicată deasupra capului doar de câștigător. El este cel care a ales bine, care a fost tenace și nu s-a lăsat atras în jocuri care nu au fost pe calapodul lui; a muncit, s-a zbătut și a fost atent la ce se petrece în jurul lui. Poate a și „enculturat” în anumite momente.

În încheiere, să acționezi în așa fel incât la sfârșitul zilei să fii în concordie cu cine ești tu si să fii recunoscut de ceilalți exact din acest motiv.

image_8

Învățarea informativă și învățarea transformativă

Cele mai mari realizări în dezvoltarea omenirii au avut loc când cineva a refuzat să accepte un adevăr prestabilit sau un mod impus de a ințelege lucrurile. Cel ce a putut să spargă barierele impuse și să meargă impotriva valului, a umilințelor, a sprâncenelor ridicate si pufniturior de râs la adresa lui, acela a performat într-un final. El este cel care nu s-a dat bătut. El este cel care a scrâșnit din dinți. El este cel care s-a întrebat deseori dacă nu cumva este nebun(lăsându-se amprentat fugitiv de către cei din jurul său). El este cel pe care îl admirăm cu toții, care are succes și în care ne regăsim câtuși de puțin.

Niciun succes nu vine întâmplător. Este o înlănțuire de eforturi susținute, de sacrificii, de nopți nedormite și de invățare continuă. Dar si de zaruri. Fără o construcție mentală solidă, din relativ totul devine lichid.

În urma învățării devenim persoane schimbate. Odată ce persoana este schimbată automat și experiențele viitoare în care este implicată vor fi diferite. O persoană înseamnă cunoștințe, aptitudini, emoții, valori, identitate si toate acestea pot fi schimbate și dezvoltate prin învățare. Un om este momentul „acum” și din moment ce nu poate opri timpul, este în continuă devenire; pe loc este imposibil să stea; merge ori „în sus” ori „în jos”. Este o chestiune de conștientizare și de liberă alegere.

Învățarea orientată spre lărgirea bagajului de cunoștințe, înmulțirea buchetului de aptitudini, expansiunea structurilor cognitive deja deținute, toate acestea aprofundează resursele disponibile într-un cadru de referință existent. Această formă de învățare este de tip informativ, căutând să aducă un nou val de informații valoroase în blocul nostru informațional. Învățarea țintește nu numai ce cunoaștem ci și felul  în care cunoaștem. Învățarea informativă este cumva îndrumată spre interior, spre satisfacerea unei nevoi de informație, spre umplerea unui vas personal.

Învățarea transformativă schimbă vasul din temelii, îl sparge și pune altul în loc. Reformează până la nerecunoaștere. „Când am găsit răspusurile viața mi-a schimbat întrebările”. Schimbările  care au loc la nivelul bagajului de cunoștințe, al încrederii în calitățile sale, în opiniile sale, al percepției asupra propriei persoane aflându-se în plin proces de învățare, sunt cu adevărat relevante și merită a fi facilitate.

Dar dacă acel vas mai sus amintit nu există? Dacă nu avem o nevoie de cunoaștere? În acest caz voi apela la termenul lui Mezirow, la cadre de referință fără de care viața nu este posibilă. Un cadru de referință este o deprindere a minții cât și un punct de vedere. Aceste alegații ne duc cu gândul la următoarea teorie: un cadru de referință este un mod de a percepe si de a „pune problemele” în viața cotidiană. Formarea de semnificații reprezină sensul pe care îl dăm unei experiențe interioare sau exterioare; partea cea mai interesantă acum vine; invățarea tranformativă reformează formarea de semnificații, metaproces ce modifică structural construirea de semnificații.

Ceea ce este „subiect” în cunoașterea noastră devine „obiect”. Obiectul cunoașterii descrie gândurile și sentimentele pe care spunem că le avem; subiectul descire gândirea și simțirile noastre. Când un mod de cunoaștere pleacă din locul în care „ne are la mână” spre locul în care „il avem la mână”, atunci forma nou apărută devine mai complexă și cuprinzătoare. Aduce bucurie. Luminează. Satisface.

„Spiritul nu se odihnește niciodată”. Calea spre invățare este deschisă tuturor. A înțelege de ce înveți și la ce îți folosește poate fi călăuzitor. Învățarea permanentă necesită, atenție sporită, activarea simțurilor și a conștiinței. Nu este un lucru facil dar merită…sau nu. Ca temă de refelecție: „Fericiți cei săraci în informație”.photo

Puterea întrebării

A pune întrebări ne lansează în aventura căutării de răspunsuri. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua din răspunsuri cunoștințele; a examina; a cerceta; a suprima îndoieli;  a edifica. Întrebarea se poate pune din varii motive în varii contexte.

Sunt meserii care se bazează pe intrebări cheie puse în momente potrivite. În acest domeniu, performanța rezultă din aflarea adevărurilor ce afectează pe cei mulți sau din generarea de căștiguri. Performanța e atunci când deții controlul asupra unei arii, cu costurile aferente, cu timp investit, cu oameni, cu tot ansamblul. Cu cât ai o cunoaștere mai aprofundată asupra domeniului tău, cu atât devii mai capabil de prognoză și anticipare(feed forward). Când suprimăm îndoiala, viața noastră devine mai clară, mai lină, mai liniștită, mai sigură. Devenim puternici. In sfera subiectivă.

Tot subiectiv. Să știi mai mult, să acumulezi capital de cunoștințe, capital de imagine. Să stăpânești prin cunoaștere; să te duci tu spre realitate, nu să vină ea peste tine; nu sa fii total luminat de un eveniment, ci tu să fii cel care îl luminează și se contopește cu el precum o piesă de puzzle. Să ajungi să te consideri mai buni ca alții pentru că tu știi iar ei nu.

Întrebarea supremă se pune atunci când nu întrebi. Când nu mai ești nevoit să întrebi. Când cel din fața ta nu este obligat să se dezvăluie, ci alege să o facă benevol datoriă ție, ți se dăruiește. Atunci ai atins calea regală. Când nu ești nevoit să-l umilești și să-l demolezi pe cel din fața ta pentru a te asigura că răspunsurile pe care le aștepți sunt cele dezirabile.

La final, propun o temă de reflecție.  Există o artă de a nu pune întrebări, doar de a ghida precum o busolă invizibilă spiritul din fața noastră?   Putem ajunge atât de sofisticați încât din atingeri țesute din pânză de păianjen să determinăm spiritul din fața noastră să se înalțe deasupra situației și să nu mai aibă relevanță clasicele întrebări: ce? cine? când? de ce?  cu ce efecte? . Putem să determinăm întrebarea regală obținută in cel mai scurt timp: „cu ce pot să te ajut?”. Aici se face diferența între reprezentarea naivă și spiritul educatLess is more.