Suferința

Pentru prima dată voi aborda un subiect cu tentă religioasă. Fără polemică, fiecare crede în ce consideră și în ceea ce pricepe.

Toate întâmplările prin care trecem, deși unele nu seamănă cu celelalte și uneori nu le putem desluși, printre altele mai au și următorul rol: să scoată la iveală cele sădite în ascunsul omului. „Ca să ne arate gândurile ascunse ale inimii”. (Noul Testament).

„Și ca un semn ce va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie ca să se descopere gândurile din multe inimi”. (Luca 2, 34-35).

A înțelege necazurile în rolul lor nevăzut este o virtute luminată.

„Ci noi ne lăudam în suferințe bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea curățire iar curăți nădejde”. (Apostol Pavel).

Cum din același fier se pot construi lanțurile ce pot robi un popor, tot din același fier se poate construi și sabia ce-l eliberează. În același fel, din suferințe omul poate fi adus în situația de a fi ucis sufletește dar și mijlocul care să-l învețe ca altă dată să se ferească de tot ce-i aduce suferință. suff 2

Aș asemui ființa umană cu un car la care sunt înhămați doi cai: unul alb, blând și pur sânge iar al doilea e negru, nărăvaș și de speță îndoielnică pentru ca așa îi e neamul. Doar zeii au care ce sunt conduse de cai pur sânge, în privința noastră e mai dificil. Când cei doi cai pământeni se zbat iar cel negru câștigă și răstoarnă carul, este vina vizitiului care nu a știut cum să îi gestioneze. E o luptă grea pe care spiritul trebuie să învețe să o controleze.

Chiar si Iov nu înțelegea la un moment dat de ce suferă atât de mult deși era un om bogat și respectat. Toți ne-am întrebat la un moment dat de ce mâna Domnului nu mai e întinsă asupra noastră; Iisus pe cruce a afirmat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai Părăsit?” (Matei 27, 46). Cum ne mai putem plânge noi de ceva?  Totul are un sens, poate ascuns, dar are.

Când omul s-a ridicat deaspura întunericului și a lumii n-a facut-o decât prin muncă anevoioasă și prin multă suferință. Oare omenirea ar fi ajuns aici fără suferința multor oameni ca Martin Luther, Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi? Câte au îndurat oamenii aceștia? Ce au în comun?  Credința lor și puterea de a răzbi. Iată cum suferința altora poate servi poate servi altora. Suferința poate fi considerată din acest moment legea sacrificiului sub care trăiește omul.

Uneori trăim o suferința de care nu suntem vinovați, dar oare am putea privi-o ca pe o cale misterioasă prin care Dumnezeu ne poartă acolo unde vrea El? „Dumnezeu iubește pe cel care-l ceartă”. (Evrei 12, 6). Uneori suferința nu este decât ceea  brutalele lovituri ale unui sculptor se abat asupra unei bucăți de marmură ce n-are nicio logică doar pentru a-i da o frumoasă formă de statuie, sau mai mult sa iasă o capodoperă.

Încercările sunt trimise în drumul nostru ca să ne conducă la scopul căutat de care uneori nici nu știm. Suferința e un ocol în drumul pe care noi l-am ales. Să aștepți să vezi ce planuri are Dumnezeu cu tine înseamnă să înveți să suferi și să faci din siferință un sfetnic și un învățător.

Amin.

 

Anunțuri

Un gând despre „Suferința

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s