Prostia

Imi este dificil să scriu acest articol deoarece atunci când discuți despre prostie, se presupune că te-ai lepadat de orice urmă a ei; că ești calificat să abordezi subiectul. Cred că tocmai exhibarea inteligenței este o formă de prostie. În urma celor scrise, intru Într-o dilemă: accept că sunt prost ca să nu fiu, sau reclam inteligența riscând prostia?prostia 2

Vorba lui Dostoievski : “Omul e prost. Fenomenal de prost” (Dostoiveski, Amintiri din subteran)

Sunt cei care afirmă din neștiință de exemplu că soarele se învarte în jurul pământului, că există strigoi sau că Hitler stă ascuns in Cuba; dar totuși au fost mii de ani în care oamenii spuneau că pământul e plat și totuși nu au fost epoci de imbecilitate generală. Pur și simplu acelea erau metodele. Prostia din somnabulism intelectual este absolvită; sau din neștiință. Nu aici se testează prostia.

Dar totuși nimeni nu își asumă capacitatea de a defini prostia iar de câte ori acest lucru a fost încercat, nu a dat rezultate decisive, nimeni nu întrupeaza prostia, este dificil să spui că cineva este prost sub un argument puternic, dar despre unii se poate obtțne totuși o unanimitate.

Există câteva semnalmente de a fi, de a te purta, de reacționa, care suporta in proportie de 80% semne de prostie.

Întotdeauna prostul afirmă ca ȘTIE. Unu’ care mă ia de manecă și îmi spune: “hai să iți explic eu cum stă treaba. Cum e cu marxismul? Hai să iti explic eu ca am înțeles. Cum e cu revoluția română? Hai să iți zic eu. Cum a fost cu Cezar? Te invăț eu”. Primul semn de inteligență este că admiți că nu deții adevarul absolut, că este posibil să ai anumite lacune.

Pentru mine, sobrietatea exesivă este un semn suspect, cei care stau statui, pozează permanent, cei care nu sunt niciodată glumeți, cei care atunci când sunt de față intră într-un rol, instalați în propria lor competență. Ăștia trebuie priviți cu oarecare neîncredere.

Prost mi se mai pare genul sfătos, cel care are sfaturi înțelepte pe orice problemă, care te pune pe scaun în fața lui și îți explică el ce e viața, tendința de a sări repede cu un aforism din Shakespeare, care îi zdrobește, îi lasă repetenți dacă te uiți la ce fac de fapt în viața cotidiană.prostia

Sunt cei care se agită continuu, puși pe fapte irelevante, înoată în acțiuni fără sens, dar care își dau maximă importanță.

Cei care dezbat o anumită temă, și când li se aduc contraargumente solide, probe, dovezi, statistici că au greșit, tot nu cedează. E încremenit în proiect. Refuză îndărătnic opinia altuia ceea ce denotă o suficiență intelectuală. Nu și nu, e ca mine.

Prostia apare ca o doză de inflexibilitate până la urmă. Prostul devine inamovibil, mineralizat.

Cel mai deștept om din istoria omenirii este cel care, evitând prostia, a afirmat: “știu ca nu știu” (Socrate)

Omul este destul de limitat din fabricație pentru că nu vede destul de de sus, că nu are cunoștință de o situatie, că nu poate vedea tot ansamblul, nu e plasat în acest unghi omnicuprinzător, iar omul este lipsit prin definiție de acest unghi “divin”, iar dacă nu ești acolo sus plasat, nu ai cum sa ințelegi etapă cu etapă tot ce se intâmplă. Desigur, sunt oameni bine antrenați ce pot ințelege mai bine dar nu perfect.

La urma urmei, toți suntem proști în mod accidendal și nimeni nu scapă fără această patalama conjucturală  și o facem prin a înfăptui prostii în viață sau a spune prostii, dar asta nu înseamnă că suntem proști non-stop.

Deci, cand suntem proști? Problema mi se pare în abordarea acestei probleme, mai exact de nuanță.

Proști putem deveni cand suntem obnubilați, cand un afect coboară peste noi, când mintea este incețoșată de un afect ce ne abate de la o judecată de tip robot; devenim subiectivi și din dragul, sau din ură pentru ceva, începem să judecăm strâmb. Nu fac această afirmație culpabilizând afectul sau a-i edulcora frumusețea. Din contră, afectul este un sentiment minunat ce merită trăit de fiecare. Afirmația recomand a fi judecată prin contextul articolului.

Opinez că problema prostiei trebuie sa țină de subiect și nu de obiect; de noi și nu de ceilalți.

De obicei prostia merge pe linia invectivei: “ bă prostule!’, “uite ce proști sunt ăștia”, dar nu are forță logică de a pune în lumină negativă o persoană iar cei care sunt confiscați de aceste calomnii ieftine poartă numele de părtași, de vinovați la o stigmaizare.

Problema prostiei nu este de deomeniul prostului. Este de domeniul inteligentului. Dacă deja ți-ai pus problema, este un semn cel putin pozitiv pentru că te ai în vedere în primul rând pe tine.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s