Aparență, convicțiune și persuasiune

Toate simțirile, intuițiile, tot câmpul cognitiv, întreg universul de experiențe și gânduri ale ființei umane, toate acestea sunt tăiate din materialului verosimilului. 

 Termenul verosimil este un neologism de proveniență franceză „vraisemblable” și se definește ca ceea ce seamănă cu adevărul.

Ca material de primă mână, la prima vedere, lumea este una a aparențelor. În fiecare secundă a zilei, fie prin convingere veritabilă sau convingere abuzivă, spiritul alege ceea ce e adevărat din ce pare adevărat. Adevărul este subiectiv și ține de finețea fiecăruia.

Lumea aparențelor este un melanj de elemente: idee și non-idee, adevăr și fals. În această lume, principiile logicii nu funcționează cu exactitate, certitudinea și îndoiala coabitează, terțul nu este sărit din schemă, iar rațiunea dă mereu erori. Este teribilul verdict de „așa și așa”. Nu poți pune semnătura și ștampila. Din acest vis ce nu exclude nimic, omul selectează utilizând diferite instrumente ca fiind adevărate diferite aspecte. Flerul și agenții de promovare ai adevărului implicit dezamorsarea aparenței fac ca sferele adevărului și verosimilului să se separe. Adevărul rupe din verosimil și îl hașurează.

Numim verdict fenomenul epistemologic de segregare a esenței de adevăr. 

Procedeul de verdictizare funcționează ca rezultantă a utilizării unor forțe intelective de extragere, prelevare a adevărului prin cunoaștere. 

never-underestimate-someones-ability-to-find-out-the-truth-quote-1

Aparența obosește. Dincolo de aparență intervine nevoie de separare a realului, a naturalului calm, echilibrat, molcom, economic, pe scurt, nevoia de concret. 

Acum urmează proba de foc; falsificabilitatea. Lupta spiritului cu aparențele se poartă pentru gloria dezamorsării, confuzului și neclarului. În fața unui spirit investigator totul este confuz și apare nevoia de ape limpezi.

Înainte de a fi adevăr, aparența este ambiguitate, iar înainte de verdict, are nevoie de legitimare. 

a persuada=a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru fără egida argumentului.

a convinge=a face pe cineva să adopte o opinie pe bază de dovezi și argumente.

Convicțiunea pură se bazează strict pe etica gândirii raționale în timp ce persuasiunea operează cu argumente afective sau seductive (vezi seducția https://mihaibenga.com/2015/08/21/seductia/). Convicțiunea conduce la realizarea verdictului iar persuasiunea la cvasi-verdict. Legate prin efect și influență convicțiunea și persuasiunea  își iau la revedere pe drumul veridictizării  în ideea efectului, iar acest lucru ranforsează  convicțiunea să suporte amestecul dintre cele două. Practic, fundația sănătoasă susține un zid, dar un simplu zid nu susține fundația.

Convicțiunea este o metodă de influență eficace în sensul obiectivului,  dar nu eficientă pentru că este limitată de timp și neeconomică, nu încântă, pe când peruasiunea este mobilă și subtilă însă cele două au obiective identice: schimbarea unui comportament dar prin metode diferite: convicțiune-rațiune și persuasiune-emoție.

O legătură interesantă mi se pare cea dintre persuasiune și abilitatea diplomatică; aceasta constă în selecția de cuvinte, formule și imagini ce prezintă faptele sub o lumină plăcută fără a fi înșelătoare. Una e să spui despre cineva că „timpul nu a avut efect asupra lui” și alta e să spui că e „prost făcut grămadă”. Deși în esență spun cam același lucru, nu sună la fel. 

Dacă avem în vedere mijloacele, convicțiunea primează, dar dacă decelăm rezultatele, persuasiunea ridică trofeul desupra capului deoarece conduce către acțiune. Persuadez pe cineva ca să facă ceva.

În conștiința persuadatului s-a instalat solid ideea că teza la care aderă e creație proprie și acțiunea pe care urmează să o facă nu are influențe exogene și obligatorii.

Concluzie

În loc de concluzie voi rezuma o simpla speță de nuanță.

Ne închipuim un dialog într-o sală de judecată unde un procuror afirmă în fața unui judecător:

  1. Îl vom convinge pe inculpat că este un escroc.
  2. Îl vom persuada pe inculpat că este un escroc.

Dacă enunțul este adevărat, se va folosi varianta 1. Dacă procurorul operează cu falsul, se va prefera varianta 2, desigur, nu voalat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s